Discuții aprinse în Dezmir, între vechii localnici și cei mutați de curând, din cauza zgomotului și a focurilor din curți

×
Codul embed a fost copiat

Au apărut discuții aprinse între vechii și noii locuitori din Dezmir, o așezare de lângă Cluj.

Familiile tinere care s-au mutat în cartierele rezidențiale apărute acolo sunt deranjate de zgomotele pe care le fac orătăniile, dar și de faptul că vecinii lor fac focul în curte. Primarul încearcă să împace ambele tabere și le îndeamnă să vadă, în primul rând, avantajele unui astfel de loc.

Localitatea Dezmir se află la 13 km de Cluj-Napoca. Filmată de la înălțime, arată că o suburbie americană. De jos însă, ca să ajungi la casele de după barieră, trebuie să treci prin vechiul sat unde deșteptarea o dă cocoșul, nu bormașina.

În ultimii ani, în Dezmir s-au construit peste 400 de case pe lângă cele ale localnicilor, majoritatea vârstnici, obișnuiți cu gospodăriile tradiționale și cu propriile obiceiuri care par să nu fie aceleași cu ale tinerilor nou veniți.

Inevitabil au apărut conflicte și chiar s-au făcut reclamații. Pe cei veniți din alte părți îi deranjează că unii dau foc câmpurilor ori își aruncă la întâmplare gunoaiele.

Citește și
operatie
Premieră medicală în România. Cum au reușit medicii să efectueze un auto-transplant renal
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Localnică: "Într-o zi, am lăsat geamul deschis și când am venit acasă mirosea toată casa a fum. Nu este normal. Am un vecin care colectează deșeurile animalelor în curte. Noi ne-am mutat anul trecut în august. Din august nu l-am văzut o dată să le care. Vă dați seama că miroase. E în fața casei mele."

În același timp, localnicii spun că au aceleași obiceiuri de când lumea.

Localnică: "Cum aprindem dă telefon la poliție și vine și ne amendează, nu le place fumul, ce să facem, de când e lumea s-a tot aprins din grădină."

Primarul încearcă să-i împace.

Grigore Fati, primarul din Apahida: "Băștinașii să nu uite că au luat bani buni pe terenuri, iar cei veniți să nu uite că au cumpărat mai ieftin decât în oraș."

Probleme similare sunt și în comuna Florești, tot lângă Cluj. Oamenii spun că după ce au investit în apartamente, și-au dat seama că, în fiecare dimineață, trebuie să suporte un miros greu care vine de la fermele din zonă.

Localnică: "Foarte mult zgomot pentru că aveau clopote, toate animalele aveau clopote, inclusiv caii când au fost, vacile, oile. Faptul că ele erau lăsate cât de cât libere peste tot dealul, clopotele se auzeau în case. Nu puteam să dormim. Mai evadau animalele. Evadau, veneau între blocuri, între mașini, ajungeau până la magazin, murdăreau strada."

Scandalurile au început mai ales în lunile în care tinerii au lucrat de acasă și au avut timp să descopere ce se întâmplă în jur.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
(P) Clincile Dentare Dr. Leahu au deschis Centrul Regional de Excelență Dr. Leahu Cluj Napoca
(P) Clincile Dentare Dr. Leahu au deschis Centrul Regional de Excelență Dr. Leahu Cluj Napoca

Clincile Dentare Dr. Leahu au deschis Centrul Regional de Excelență Dr. Leahu Cluj Napoca.

Premieră medicală în România. Cum au reușit medicii să efectueze un auto-transplant renal
Premieră medicală în România. Cum au reușit medicii să efectueze un auto-transplant renal

O situație medicală ce părea fără ieșire, i-a determinat pe chirurgii din Cluj să facă o operație în premieră, pentru România.

Centru comercial din Cluj-Napoca, amendat după ce a permis accesul persoanelor nevaccinate, prin culoare speciale
Centru comercial din Cluj-Napoca, amendat după ce a permis accesul persoanelor nevaccinate, prin culoare speciale

Restricţiile impuse de autorităţi duc la situaţii de toate felurile. Administratorii unui centru comercial din Cluj-Napoca au creat culoare speciale, astfel încât şi persoanele nevaccinate să intre liniştite în hypermarket.

Accident cumplit pe DN1C. Două persoane au ajuns la spital cu răni grave
Accident cumplit pe DN1C. Două persoane au ajuns la spital cu răni grave

Graba unui şofer a dus la un accident înfiorător pe Drumul Naţional 1C din judeţul Cluj.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.