Dezvoltare cu delăsare – o anchetă semnată de Paul Angelescu, duminică, la România, te iubesc!

Paul Angelescu

Avem fonduri și necesități, dar și contracte suspecte. Investiții esențiale și multă indolență. Duminică, de la 18:00, la România, te iubesc!, Paul Angelescu prezintă ancheta Dezvoltare cu delăsare.

În septembrie 2021, Guvernul a aprobat, prin ordonanță de ugrență, un uriaș program de investiții finanțat de la bugetul de stat cu peste 60 de miliarde de lei. A fost denumit Anghel Saligny, în cinstea celebrului inginer român care a proiectat podurile de la Cernavodă, cele mai mari din Europa la vremea respectivă. După nume ne așteptăm la calitate și inovație, iar guvernul promitea, încă de pe atunci, că totul va fi transparent și fiecare leu va fi cheltuit cu cap.

„Vorbim de peste 12.000 de proiecte de apă, canal și gaze sau asfalt, răspândite în toate colțurile României. Așadar, un program foarte util care ar duce în sfârșit comunitățile în secolului 21. Politicienii au botezat programul Anghel Saligny și pentru a se distanța de proasta reputație pe care o căpătase PNDL, un program similar, criticat în trecut pentru lucrările de proastă calitate făcute, de multe ori, de firme de partid. S-au deschis deja șantiere în toată țara, s-au făcut și plăți. Cum se lucrează și ale cui sunt firmele, vedeți la România, te iubesc!”, a spus Paul Angelescu.

Toate detaliile despre anchetă pot fi urmărite dumincă, de la 18:00, la PRO TV. Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Concertele Coldplay în București: Cum ajungi la Arena Națională și ghid cu tot ce trebuie să știi dacă mergi la concerte
Concertele Coldplay în București: Cum ajungi la Arena Națională și ghid cu tot ce trebuie să știi dacă mergi la concerte

Coldplay vine în premieră, în România, pe 12 și 13 iunie 2024. Cele două concerte au înregistrat cea mai rapidă vânzare de bilete din țară.  

O fetiţă de 6 ani şi mama ei au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea. Au fost duse la spital
O fetiţă de 6 ani şi mama ei au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea. Au fost duse la spital

O minoră în vârstă de şase ani şi mama ei au ajuns la spital, miercuri dimineaţa, după ce au fost accidentate de o maşină pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Filmul crimei din Oradea, unde o femeie a fost găsită moartă într-un geamantan. Trei persoane au fost reţinute
Filmul crimei din Oradea, unde o femeie a fost găsită moartă într-un geamantan. Trei persoane au fost reţinute

Trei persoane, două femei şi un bărbat, au fost reţinute pentru 24 ore în cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit marţi dimineaţă într-o remorcă pe strada Oneştilor din Oradea.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.