Dezastru pe celebra insulă turistică Rodos. Turiştii fug cu miile de pe insula

Rodos, Grecia, incendiu
AFP

Mii de turişti şi localnici au fost nevoiţi să părăsească mai multe sate de pe insula grecească Rodos, unde incendiile au scăpat de sub control.

Oficialii se tem că vântul puternic va împiedica şi mai mult eforturile de a pune flăcările sub control, relatează The Guardian şi Reuters. Mai multe persoane aflate în zonele afectate de incendiu în insula grecească Rodos au sunat pe numărul de urgenţă al misiunii diplomatice române şi au informat că numărul cetăţenilor români aflaţi în zona de evacuare ar fi de aproximativ 25-30 şi că sunt în afara oricărui pericol, a anunţat duminică MAE, citează news.ro.

Incendiile ard de aproape o săptămână pe o parte a insulei, în condiţiile în care Grecia a fost afectată de o perioadă prelungită de căldură extremă care a îngreunat limitarea extinderii flăcărilor. Pompierii încearcă să împiedice flăcările să se extindă într-o pădure densă şi să ameninţe mai multe zone rezidenţiale. Incendiul a pârjolit întinderi de pădure şi mai multe clădiri de când a izbucnit marţi, într-o zonă muntoasă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din fericire, până acum nu au fost raportate victime în urma incendiilor, dar situaţia continuă să rămână dificilă. Autorităţile elene au declarat că efortul de evacuare a fost unul dintre cele mai mari pe care le-a făcut vreodată ţara.

"A trebuit să evacuăm o zonă de 30.000 de persoane", a declarat pentru AFP Konstantia Dimoglidou, purtător de cuvânt al poliţiei greceşti. Poliţia spune că autorităţile au transportat 19.000 de persoane pe uscat şi 3.000 au fost evacuate pe mare. Alţii au fugit cu mijloace de transport proprii după ce li s-a spus să părăsească zona.

Navele pazei de coastă şi zeci de ambarcaţiuni private au efectuat sâmbătă evacuări de pe plaje, după ce incendiile au fost alimentate de vântul puternic şi s-au reaprins în partea de sud-est a insulei, populară pentru plaje şi ruine antice.

Turiștii se îndreaptă spre plaje cu valizele după ei

Din momentul în care s-a dat alerta de evacuare, în primele ore ale după-amiezii de sâmbătă, turiştii s-au îndreptat spre plaje, unii trăgându-şi valizele după ei.

Cedric Guisset, un turist belgian care s-a pus la adăpost sâmbătă, a declarat că a fost nevoit să părăsească hotelul pe jos, neavând unde să se ducă. "Am anunţat hotelul despre mesajele pe care le primisem pe telefoanele noastre de a evacua zona, dar ei nici măcar nu ştiau despre asta", a declarat el la postul public de radio RTBF. "Ne-am luat într-adevăr doar cărţile de identitate, apă şi ceva pentru a ne acoperi feţele şi capetele", a povestit turistul.

Mulţi au fost nevoiţi să îşi părăsească hotelurile atunci când flăcări mari au ajuns în apropierea unor sate de pe litoral: Kiotari, Gennadi, Pefki, Lindos, Lardos şi Kalathos. Grupuri mari de oameni s-au adunat pe străzi pe fundalul unui cer roşu şi plin de fum şi au aşteptat să fie duşi într-un loc unde să fie în siguranţă. Turiştii şi unii localnici şi-au petrecut noaptea în săli de sport, clădiri şcolare, stadioane acoperite şi centre de conferinţe ale hotelurilor de pe insulă.

Mii de persoane și-au petrecut noaptea în școli și săli de sport

Thanasis Virinis, un viceprimar din Rodos, a declarat duminică la televiziunea Mega că între 4.000 şi 5.000 de persoane sunt găzduite acum în diferite structuri. El a făcut apel la donaţii de bunuri esenţiale, precum saltele şi lenjerie de pat.

Mii de persoane au petrecut noaptea în aer liber, iar operatorii turistici Jet2, TUI şi Correndon au anulat zborurile cu plecare spre insula, situată în sud-estul Greciei şi populară printre turişti pentru plajele şi siturile sale arheologice.

Purtătorul de cuvânt al serviciilor de pompieri, Ioannis Artopoios, a declarat pentru radio Skai că Ministerul grec de Externe îi va ajuta pe străinii care vor să părăsească ţara folosindu-se de aeroportul din Rodos.

Aglomerație la aeroport

Unii turişti s-au îndreptat spre aeroport în speranţa de a zbura spre casă. Ministerul grec de Externe a declarat că se va coordona cu ambasadele pentru a ajuta persoanele care şi-au uitat documentele de călătorie în timpul evacuării. Unii operatori de turism au aranjat ca zboruri charter suplimentare să aterizeze la Rodos pentru a prelua călătorii care doreau să plece.

Imaginile de pe reţelele de socializare arată mulţimi de turişti la aeroport. Operatorul turistic Jet2 a declarat că cinci avioane care trebuiau să transporte mai mulţi turişti pe insulă vor zbura în schimb goale şi vor duce oamenii acasă cu zborurile lor programate. TUI a declarat că a anulat toate zborurile de plecare către Rodos până marţi inclusiv. "Clienţii care se află în prezent în Rodos se vor întoarce acasă cu zborul prevăzut", se arată într-un comunicat.

Duminică, flăcările ardeau pe trei fronturi active, inclusiv pe coasta de sud-est a insulei, unde pompierii încercau să împiedice focul să traverseze un pârâu.

Un total de 266 de pompieri şi 49 de maşini la sol au fost ajutate de cinci elicoptere şi 10 avioane - şapte greceşti, două turceşti şi unul croat - pentru a ajuta la stingerea incendiilor, au declarat autorităţile. Alte 15 maşini erau aşteptate să sosească mai târziu în cursul zilei.

Rodosului, un front activ al incendiilor, pompierii au încercat să oprească un incendiu să se extindă la pădurile dense din apropiere. Însă condiţiile meteorologice riscau să îngreuneze sarcina pompierilor. Vântul era aşteptat să se intenfice.

La sud-vest de staţiunea Kiotari - principalul punct pentru evacuările de sâmbătă - se săpa un şanţ pentru a împiedica focul să traverseze un pârâu şi să ameninţe un alt sat de pe litoral, Gennadi.

Ce povestesc turiștii

Autorităţile au avertizat că lupta pentru a limita flăcările va dura mai multe zile. Incendiile au izbucnit în plin sezon turistic pentru cea de-a patra insulă ca mărime din Grecia. Anul trecut, Rodos, care are o populaţie de peste 100.000 de locuitori, a primit aproximativ 2,5 milioane de turişti.

O mare parte a insulei a rămas fără electricitate, deoarece compania publică de electricitate PPC a închis centrala locală din sud din motive de siguranţă.

"Avem de-a face cu un incendiu special aici, deoarece inima Rodosului şi mediul înconjurător sunt afectate", a declarat duminică pentru ERT TV Efthymios Lekkas, un profesor specializat în dezastre naturale, avertizând asupra unui impact sever asupra industriei turistice a insulei. "Tocmai am făcut o plimbare cu maşina de la Lindos la Gennadi", a spus el. "Toate hotelurile mari au închis. Nu cred că vor putea funcţiona anul acesta, deoarece zona înconjurătoare din fiecare unitate a fost complet distrusă, iar mediul nu este inspirat pentru o vacanţă", a relatat profesorul.

"Mergeam pe drum la ora 2 dimineaţa şi focul ne ajungea din urmă", a povestit pentru Sky News turista Amy Leyden, care a calificat experienţa ca fiind "pur şi simplu terifiantă". "Nu credeam că vom reuşi să supravieţuim", a spus Leyden, precizând că a fost mutată din două hoteluri împreună cu fiica ei de 11 ani, înainte de a fi dusă în siguranţă la o şcoală din partea de nord a insulei.

O altă turistă britanică le-a mulţumit localnicilor pentru generozitatea lor, într-un interviu acordat televiziunii greceşti. Turista, care nu şi-a dat numele în imagini, a spus că magazinele au refuzat plata pentru apă şi mâncare, iar bărcile mici au dus mai întâi femeile şi copiii în siguranţă, înainte de a se întoarce după bărbaţi.

Situația se agravează

Protecţia civilă a avertizat asupra unui risc foarte ridicat de incendii duminică în aproape jumătate din Grecia, unde se aşteaptă ca temperaturile să atingă 45 de grade Celsius.

Valurile de căldură din sudul Europei şi din multe părţi ale lumii ar putea dura până în luna august.

Incendiile sunt frecvente în Grecia, dar verile tot mai calde, mai uscate şi mai vântoase au făcut să fie tot mai multe în ultimii ani. Schimbările climatice vor face ca valurile de căldură să devină mai frecvente, a declarat sâmbătă un consilier al Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM).

Protecţia civilă a avertizat asupra unui risc foarte ridicat de incendii duminică în aproape jumătate din Grecia, unde se aşteaptă ca temperaturile să atingă 45 de grade Celsius.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.