Dezastru ecologic. Cum acționează braconierii pentru a pescui pești din Delta Dunării

×
Codul embed a fost copiat

Braconierii produc un adevărat dezastru ecologic în Delta Dunării. Autoritățile au descoperit că, în această perioadă, în care peștii s-au retras pentru reproducere în bălți, braconierii blochează accesul pe canale, ca să poată pescui în voie ilegal.

Aşa au tăiat câteva zeci de sălcii pe care le-au lăsat să cadă transversal, astfel încât poliţiştii şi comisarii de mediu să nu poată pătrunde până în zona lacurilor.

Autorităţile din Deltă au observat de o săptămână că zeci de sălcii au fost tăiate şi lăsate să cadă perpendicular pe canale. Este vorba despre canale care au fost decolmatate recent tocmai pentru a permite accesul în perimetrul balţilor.

Aşa s-a întâmplat, de exemplu, intre canalul Peritreașca şi lacul Meşter, unde, în perioada de prohibiţie, peştii se retrag pentru reproducere. Potrivit guvernatorului Deltei, exista informaţii că numai în ultima săptămână braconierii ar fi pescuit ilegal cel puţin 10 somni cu greutatea între 50 şi 100 de kilograme.

Pe lângă acţiunile de braconaj piscicol, oficialii vorbesc şi despre un adevărat dezastru ecologic, pentru că au fost tăiate zeci de sălcii şi ar fi nevoie de mai bine de 20 de ani pentru că vegetaţia să crească la loc.

Citește și
sturioni
Braconieri de sturioni prinși în flagrant pe Dunăre. Polițiștii au eliberat exemplarele
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce au descoperit polițiștii la doi braconieri prinși pe un lac privat
Ce au descoperit polițiștii la doi braconieri prinși pe un lac privat

Chiar dacă suntem în plină perioada de prohibiţie, doi bărbaţi - unul din Gorj şi altul din Mehedinţi - au fost prinşi la braconaj pe un lac proprietate privată.

Braconieri de sturioni prinși în flagrant pe Dunăre. Polițiștii au eliberat exemplarele
Braconieri de sturioni prinși în flagrant pe Dunăre. Polițiștii au eliberat exemplarele

Braconierii din Delta Dunării nu mai au nicio teamă. În urma unei razii pe canalul Sfântu Gheorghe, poliţiştii au prins mai mulţi indivizi care capturau pui de sturioni abia eliberaţi în Dunăre pentru repopulare.

Șapte timișoreni prinși cu arme, cuțite și droguri. Vânau fără drept în pădurile din județ
Șapte timișoreni prinși cu arme, cuțite și droguri. Vânau fără drept în pădurile din județ

Șapte indivizi din Timiș au fost reținuți fiind acuzați de braconaj, furt calificat și infracțiuni la regimul armelor și munițiilor.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.