Deținutul evadat era condamnat pentru o faptă comisă cu cruzime. Și-a ucis în bătaie iubita

×
Codul embed a fost copiat

Deținutul evadat din spital era deosebit de periculos. Bărbatul care a fugit vineri dimineață, dintr-un spital din Craiova, ispășea o condamnare pentru omor. Își ucisese iubita în bătaie.

 

Deținutul care a evadat dintr-un spital din Craiova a fost prins după câteva ore. În timp ce mai multe echipaje de poliție împânziseră județul, în încercarea de a-i da de urmă, fugarul...se ascunsese într-o gură de canal din curtea unității medicale.

Individul fusese condamnat la zece ani de închisoare, în 2015, după ce și-a ucis în bătaie concubina. Pedeapsa o executa în regim semideschis, dar acest lucru s-ar putea schimba, întrucât i s-a deschis dosar penal şi pentru evadare, faptă ce se pedepsește cu până la trei ani de închisoare.

Scăpase într-un mod original din spital, ieșind pe geam, de la etajul al doilea, cu o frânghie improvizată dintr-un cearșaf. Era considerat periculos și din acest motiv avea pază, pe hol, dar gardienii nu și-au dat seama că a fugit chiar de sub nasul lor.

Citește și
Polițiștii l-au prins pe tânărul de 17 ani care evadase din închisoarea Târgu Ocna. Unde a fost găsit
Polițiștii l-au prins pe tânărul de 17 ani care evadase din închisoarea Târgu Ocna. Unde a fost găsit
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Individul avea nevoie de îngrijiri medicale pentru mai multe afecțiuni cronice, pentru care mai fusese internat în spital.

„S-a constatat că deţinutul părăsise unitatea medicală unde era internat din 7 martie 2021. În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice. Menţionăm că deţinutul a fost internat periodic în unităţi sanitare publice, fără a manifesta comportamente contrare normelor” a declarat reprezentanta Penitenciarului Pelendava, inspectorul principal Carmen Urziceanu.

Măsurile standard pentru prinderea unui evadat au fost aplicate, inclusiv consemnul la frontieră și filtre la ieșirea din localitate. Fugarul se ascundea însă la doar câţiva metri depărtare de spital, într-o gură de canal.

„A fost găsit într-o canalizare din curtea interioară a spitalului, a fost preluat de poliţişti şi condus la urgenţă pentru a-i fi verificată starea de sănătate” a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A fost prins deținutul evadat de la spitalul din Craiova. A coborât pe cearșafuri și s-a ascuns în canal
A fost prins deținutul evadat de la spitalul din Craiova. A coborât pe cearșafuri și s-a ascuns în canal

Autoritățile din Dolj au fost în alertă, vineri. Un deținut condamnat pentru omor a evadat din spitalul judetean Craiova, chiar de sub nasul gardienilor de la închisoare, care îl păzeau. Bărbatul a fost prins după câteva ore.

Polițiștii l-au prins pe tânărul de 17 ani care evadase din închisoarea Târgu Ocna. Unde a fost găsit
Polițiștii l-au prins pe tânărul de 17 ani care evadase din închisoarea Târgu Ocna. Unde a fost găsit

Tânărul de 17 ani care a evadat săptămână trecută din centrul de detenție de la Târgu Ocna a fost prins.

Bărbatul care a evadat în urmă cu trei săptămâni, prins în Gara de Nord din Bucureşti
Bărbatul care a evadat în urmă cu trei săptămâni, prins în Gara de Nord din Bucureşti

Bărbatul care a evadat în urmă cu trei săptămâni în timp ce era escortat de polițiștii din Dâmbovița a fost prins marți seară în Gara de Nord din Bucureşti.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.