Deşi autorităţile vor să evite aglomeraţia, Metrorex anunţă că va rări, de vineri, metrourile

metrorex
StirilePROTV

Compania Metrorex a anunţat că, începând de vineri, în afara orelor de vârf, intervalele de succedare a trenurilor de pasageri vor creşte cu cel mult două minute.

„Ajustarea intervalului de succedare în afara orelor de vârf nu pune în pericol funcționarea la parametri optimi ai vreunei magistrale de metrou, acest lucru fiind asigurat și de un număr corespunzător de personal specializat. În același timp, măsurile dispuse se înscriu și în strategia generală de eficientizare a companiei”, a mai transmis Metrorex.

Astfel, începând cu data de 26 martie, în afara orelor de vârf, „intervalele de succedare a trenurilor de pasageri vor crește cu cel mult două minute”.

Conform sursei citate, în orele de vârf - 7:00-10:00 şi 15:00-20:00 - intervalul de succedare rămâne neschimbat pe toate magistralele de metrou.

 

Citește și
politie
Noi propuneri de restricții. Draftul documentului cu măsurile discutate de CNSU pentru limitarea pandemiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Noile restricții pentru români. Circulație interzisă după 20:00 unde rata de infectare depășește 4
Noile restricții pentru români. Circulație interzisă după 20:00 unde rata de infectare depășește 4

Reuniți la Guvern, responsabilii cu gestionarea pandemiei au stabilit reguli mai dure în zonele unde a explodat numărul cazurilor de Covid.

Noi propuneri de restricții. Draftul documentului cu măsurile discutate de CNSU pentru limitarea pandemiei
Noi propuneri de restricții. Draftul documentului cu măsurile discutate de CNSU pentru limitarea pandemiei

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă are în discuţie mai multe măsuri pentru limitarea pandemiei.

Răsturnare de situație în Sectorul 5. Primăria a suspendat dispoziţia privind unele restricții suplimentare
Răsturnare de situație în Sectorul 5. Primăria a suspendat dispoziţia privind unele restricții suplimentare

Primarul Sectorului 5 a decis, joi, suspendarea deciziei prin care s-au impus măsuri suplimentare de limitare a pandemiei, între care program mai scurt la toţi agenţii economici.

Prefectul Capitalei va cere în instanţă anularea restricţiilor impuse în sectorul 5
Prefectul Capitalei va cere în instanţă anularea restricţiilor impuse în sectorul 5

Prefectura Capitalei va ataca miercuri în contencios administrativ deciziile referitoare la restricţiile decise de Primăria sectorului 5, scrie News.ro. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.