Declarație surprinzătoare: Comisarul european pentru agricultură le-a mulțumit fermierilor români pentru că au protestat

×
Codul embed a fost copiat

Comisarul european pentru agricultură, le-a mulţumit luni fermierilor români, că au protestat faţă de politica agricolă a Uniunii Europene.

Declaraţia a fost făcută la Bruxelles în fața fermierilor noştri care au cerut simplificarea birocraţiei şi ajutoare financiare.

Fermierii români au venit cu câteva propuneri clare. Au cerut stabilitate în ceea ce privește legile și reglementările din agricultură, să nu se mai schimbe odată la 7 ani și au cerut simplificarea birocrației.

Fermierii români vor, totodată, fonduri suplimentare dacă se aplică scheme de mediu și au cerut oficialilor europeni să nu mai reducă fondurile din politica agricolă comună în condițiile în care și așa au avut probleme cu finanțarea.

Comisarul european pentru agricultură a făcut o declarație surprinzătoarea, acesta le-a mulțumit fermierilor români pentru că au protestat. Declarația vine cu doar o zi înainte de protestele fermierilor belgieni, aceștia au anunțat că își vor exprima nemulțumirile în fața Consiliului European acolo unde se întâlnesc miniștrii agriculturii din statele membre.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fermierii româniu nu vor participa la proteste, dar vor veni aici la Parlamentul European pentru a căuta soluții și cu deputații români. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.