De ce se blochează țara la fiecare ninsoare și ce soluții există. În Danemarca, în 15 minute drumul e negru

×
Codul embed a fost copiat

Primul episod mai serios de ninsoare a arătat încă o dată cât de vulnerabili suntem.

În Galați, drumarii încă se chinuiau să curețe o șosea județeană, la aproape două zile după ce ninsoarea și vântul s-au oprit.

Autoritățile din Vrancea și Buzău critică tocmai firmele cărora le-au dat contractele. Luni, Consiliul Județean Vrancea a reziliat contractul cu firma care nu a curățat șoselele din sud. O explicație pentru problemele care apar aproape de fiecare dată când sunt furtuni de zăpadă este lipsa unor sisteme care le-ar ține la adăpost de viscol. De pildă porțiuni importante din șoselele care au fost blocate nu au parazăpezi.

O femeie din Hunedoara a murit înghețată 

În Hunedoara, iarna rea a facut in aceste zile o victimă - o femeie in vârstă de 46 de ani din Uricani. Venea spre casă, dar pe drum, posibil din cauza efortului depus în timp ce mergea prin zăpadă și viscol, a căzut. Se întâmpla vineri. Trupul ei a fost găsit abia duminică seara, la doi kilometri de șoseaua principală.

Bogdan Danciu, șef serviciu Salvamont Uricani:Ea locuia undeva la un kilometru jumate de drumul de acces, singură. A încercat să se întoarcă către casă și a căzut în zăpadă.”

Citește și
mașini zăpadă
Zăpada a luat autoritățile din România pe nepregătite. Firmele de deszăpezire, acuzate că nu-și fac treaba
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La câteva sute de kilometri distanță, în județul Galați, drumarii încă deszăpezeau, luni la prânz. Vântul s-a domolit de sâmbătă, de aproape două zile nici nu mai ninge. Drumul Național 24D era încă închis.

Șoseaua de 85 de kilometri șerpuiește mai mult prin câmp, dar este destul de circulată, inclusiv de TIR-uri. Iarna sunt deseori probleme, așa că pe alocuri sunt parazăpezi.

Potrivit Companiei Naționale de Drumuri, în România sunt montate puțin peste 400 de mii de metri liniari de parazăpezi. În zona administrată de regională de la Timișoara nu e niciunul. Cele mai multe sunt în estul și sud-estul țării, dar nici acolo nu sunt suficiente. De pildă, ultima furtună de zăpadă a blocat cea mai importantă șosea din zonă, DN 2. În total, din peste 86 de mii de kilometri de șosea, doar 0,47% sunt protejați de parazăpezi.

La fiecare furtună puternică, Drumul Național 22, din județul Buzău, se închide. Așa s-a întâmplat și acum.

“-Câte zile ați stat izolați?
– Trei zile și trei nopți. Când vine zăpada e teroare la noi pe zona asta.”

Mihanea Tabac, Departamentul de Implementare Proiecte DRDP Buzău: “S-au montat parazăpezi pe 79,9 km din totalul de 1.314 km drumuri naționale care sunt în administrarea DRDP Buzău. Locurile unde se montează parazăpezile sunt zone cu potențial mare de înzăpezire.”

Unde nu sunt parazăpezi ar putea fi plantați copaci. România are la dispoziție 95 de milioane de euro, fonduri europene, pentru înființarea de perdele forestiere.

Tanczos Barna, ministrul Mediului: ”Le-am asigurat finanțare totală. În momentul de față nu sunt depuse proiecte pentru perdele forestiere de către unitățile administrativ teritoriale.”

Eficiența perdelelor forestiere este clară și la noi.

Uniunea Europeană confinanțează și două proiecte private de soluții anti înzăpezire pentru șosele și trotuare. Unul, un sistem de topire automată a zăpezii, funcționează deja. În Danemarca, există un sistem bine pus la punct. Deși ninge continuu, zăpada se topește. În asfalt sunt montate panglici metalice cu senzori care în momentul în care detectează zăpadă se încălzesc. În 15 minute, drumul e negru.

Marius Grama, Dan Cucu, Dan Oprea, Daniel Preda

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O femeie din Hunedoara a murit înghețată. Plecase spre casă pe o scurtătură
O femeie din Hunedoara a murit înghețată. Plecase spre casă pe o scurtătură

O femeie din județul Hunedoara a murit răpusă de gerul năpraznic. A fost descoperită în zăpadă, unde se pare că a stat ceva timp.

Zăpada a luat autoritățile din România pe nepregătite. Firmele de deszăpezire, acuzate că nu-și fac treaba
Zăpada a luat autoritățile din România pe nepregătite. Firmele de deszăpezire, acuzate că nu-și fac treaba

Ca în fiecare an, prima zăpadă ia autoritățile din România pe nepegătite. Așa s-a întâmplat și de data aceasta, când drumurile naționale și județene au fost blocate, trotuarele împotmolite în zăpadă, iar copacii au căzut peste mașini.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.