De ce a fost condamnat Marian Vanghelie la 11 ani și 8 luni de închisoare. Motivarea judecătorului

×
Codul embed a fost copiat

Marian Vanghelie "a ignorat totat promisiunile electorale şi a urmărit doar să îşi sporească veniturile în mod ilegal". Aşa îşi motivează judecătorul Tribunalului sentinţa prin fostul primar a fost condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare.

Sunt cinci zile de la momentul pronunțării acestei sentințe dată de Tribunalul București ca primă instanță, document prin care se explică în mod oficial de ce s-a ajuns la această pedeapsă pe care a primit-o fostul edil.

Judecătorul de la Tribunal a decis să îl condamne pe Marian Vanghelie pentru fiecare dintre cele trei capete de acuzare, dându-i câte șapte ani de închisoare pentru luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani.

Pedeapsa rezultantă a apărut ca urmare a calculului juridic - potrivit Codului penal românesc - și anume pedeapsa cea mai grea, de 7 ani, la care s-au adăugat anii obținuți din treimea sumei celorlalte două. În total, 11 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

Și asta pentru că, spune judecătorul, ținând cont de gravitatea faptelor ce i-au fost imputate lui Marian Vanghelie, a decis că totul merită o pedeapsă orientată undeva spre mediu. Puteau să fie pedepsele chiar aproape duble, însă pentru judecător această pedeapsă este suficientă.

Citește și
Marian Vanghelie
Marian Vanghelie, condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție. Sentința nu e definitivă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În motivarea acestei sentințe, care nu este definitivă, explică și motivele care au stat la baza acestei condamnări, motive care pleacă de la descrierea în detaliu acestor acuzații de corupție, de la modalitatea prin care fostul primar al Sectorului 5 ar fi profitat statutul său în comunitatea locală, dar mai ales că avea pe mână un buget important și ar fi perceput comisioane ilegale din contractele încheiate de primărie și de instituțiile subordonate acestei instituții.

Pe de altă parte, în motivarea sentinței se arată magistratul șocat de atitudinea de contestare a lui Marian Vanghelie, care spune că nu a făcut altceva decât să realizeze contracte extrem de profitabile pentru Primăria Sectorului 5, însă neagă că ar fi încasat acele comisioane ilegale - ce ar fi produs un prejudiciu total de aproximativ 15 milioane de euro.

Aceste comisioane ilegale l-ar fi ajutat pe Vanghelie să își consolideze poziția în PSD și în fața șefilor săi de partid, spune judecătorul.

În plus, părți importante din banii publici s-au întors în buzunarele sale prin intermediul unor firme, mai spune magistratul.

Sentința va fi discutată la Curtea de Apel BUcurești, care va trebui să dea decizia definitivă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cariera lui Marian Vanghelie. Cum a ajuns fostul primar de la Sectorul 5 să fie condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare
Cariera lui Marian Vanghelie. Cum a ajuns fostul primar de la Sectorul 5 să fie condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare

La 21 de ani de când a fost ales primar al Sectorului 5, controversatul Marian Vanghelie a fost condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare.

Marian Vanghelie, condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție. Sentința nu e definitivă
Marian Vanghelie, condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție. Sentința nu e definitivă

Fostul primar din Sectorul 5, Marian Vanghelie, a fost condamnat, joi, de către judecătorii Tribunalului București, la 11 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru corupție. Decizia magistraților nu este definitivă.

Percheziții de amploare ale DNA. Foștii primari Daniel Tudorache și Marian Vanghelie, printre cei vizați
Percheziții de amploare ale DNA. Foștii primari Daniel Tudorache și Marian Vanghelie, printre cei vizați

Procurorii anticorupție au percheziționat joi casa fostului primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache. Acțiunea DNA vine după ce Tudorache a fost denunțat de actualul primar, Clotilde Armand.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.