Cursurile de prim-ajutor, tot mai atractive pentru români. „Toată lumea înțelege că sunt foarte importante”

×
Codul embed a fost copiat

Un minut în plus la acordarea primului ajutor poate face diferența între viață și moarte.

Speriați de numărul mare de accidente neprevăzute, tot mai mulți români vor să învețe cum să intervină într-o situație de urgență, și urmează cursuri de prim ajutor.

Unele sunt gratuite, organizate de obicei de salvatori profesioniști, dar au apărut și cele contra-cost.

Bărbat: „Am reușit să ajung primul înaintea ambulanței la un bărbat care intrase în stop cardio-respirator, inima lui încetase să bată. Am început compresiile toracice așa cum am învățat și am reușit să-i repornesc inima”.

De la începutul anului, peste 1.000 de tineri s-au înscris în programul „Există un erou în fiecare dintre noi”, că să urmeze cursuri de prim ajutor, organizate de Serviciul de Ambulanță București - Ilfov.

Citește și
Depresia, a treia cauză de deces la adolescenți. Primul ajutor îl poate da medicul de familie
Depresia, a treia cauză de deces la adolescenți. Primul ajutor îl poate da medicul de familie
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Voluntarii sunt pregătiți să ajute oamenii care apelează numărul de urgență 112.

În cazul urgențelor de cod roșu cum ar fi un stop cardio-respirator sau un AVC, fiecare secundă contează. Tocmai de aceea este important să fie mai mulți voluntari care să poată interveni în orice colț al orașului.

Cristian Grasu - Președinte Asociația Serviciilor de Ambulanță din România Bucureşti: „Cam 700.000 - 750.000 de oameni mor în fiecare an în Europa, pentru că instalează un stop cardio-respirator și nimeni nu poate să acorde primul ajutor. 1.001 alerte pentru stop cardio-resprator, au fost resuscitați cu succes 168, un procent bun. Media pe țară este undeva sub 3%”.

Sunt tot mai mulți clienți și la centrele care oferă cursuri de prim ajutor contra-cost.

Dragoș Ciucur, manager al unui centru de simulare și practică medicală: „În ultima perioadă cererea pentru cursuri a crescut, asta pentru că toată lumea înțelege că sunt foarte importante și în situația în care ai un bătrân acasă sau poate părinte la început de drum și nu știi să gestionezi situațiile de genul asta”.

Potrivit unei estimări recente, 70.000 de români mor anual pentru că nu primesc la timp primul ajutor.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce spun SUA despre posibila implicare a Iranului în atacul lansat de Hamas împotriva Israelului.
Ce spun SUA despre posibila implicare a Iranului în atacul lansat de Hamas împotriva Israelului. "Nu există nicio îndoială"

Statele Unite şi Israelul au avut, sâmbătă, o "discuţie aprofundată" despre nevoile de ajutor militar ale statului evreu în faţa ofensivei Hamas, a afirmat un înalt responsabil al Casei Albe, informează AFP, citată de Agerpres.

Depresia, a treia cauză de deces la adolescenți. Primul ajutor îl poate da medicul de familie
Depresia, a treia cauză de deces la adolescenți. Primul ajutor îl poate da medicul de familie

Depresia îi poate îmbolnăvi pe adolescenți. Nediagnosticată și netratată duce la sinucidere, a treia cauză de deces în rândul celor cu vârste între 15 și 19 ani.

Suedia anunţă un nou ajutor militar de 200 milioane de dolari pentru Ucraina, dar nu şi avioane de luptă
Suedia anunţă un nou ajutor militar de 200 milioane de dolari pentru Ucraina, dar nu şi avioane de luptă

Suedia va trimite Ucrainei un nou pachet de sprijin militar în valoare de 2,2 miliarde de coroane (199 milioane de dolari).

 

Un șofer a anunțat poliția că a fost
Un șofer a anunțat poliția că a fost "răpit" de mașina sa. Ce a urmat

Incident bizar în Glasgow: un bărbat a constatat că SUV-ul electric pe care îl conducea nu mai frâna și a cerut ajutor la numărul de urgență în timp ce era nevoit să treacă pe culoarea roșie a semaforului și prin sensurile giratorii.

 

Țara în care ONU a decis să trimită forțele armate. Bande violente de gangsteri au invadat capitala
Țara în care ONU a decis să trimită forțele armate. Bande violente de gangsteri au invadat capitala

Consiliul de Securitate al ONU a autorizat o misiune de securitate străină în Haiti, la un an după ce ţara din Caraibe a cerut ajutor pentru a lupta împotriva bandelor violente care au invadat în mare parte capitala Port-au-Prince.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă