Cunoscutul interlop Adrian Corduneanu a fost reținut pentru șantaj

corduneanu
StirilePROTV

Unul din cei mai cunoscuţi interlopi din Iaşi, Adrian Corduneanu, a fost reţinut marţi pentru şantaj, fiind acuzat că ar fi solicitat, prin ameninţări, de la reprezentantul unei firme suma de 1.000 de euro.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, cu sprijinul luptătorilor SAS au efectuat marţi o percheziţie domiciliară pe raza municipiului Iaşi în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.

Surse judiciare au precizat că bărbatul, în vârstă de 43 de ani, bănuit de comiterea faptei este cunoscutul interlop ieşean Adrian Corduneanu, el fiind condus la sediul Poliţiei pentru audieri. Potrivit cercetărilor, acesta ar fi solicitat, prin folosirea de ameninţări de la reprezentantul unei firme suma de 1.000 de euro şi ar fi primit 2.000 lei.

"În baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reţinut de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale pentru 24 de ore şi introdus în Arestul IPJ Iaşi. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Brigăzii de Operaţiuni Speciale Iaşi", se arată într-un comunicat al Poliţiei judeţului Iaşi.

Adrian Corduneanu va fi prezentat judecătorilor cu propunerea emiterii mandatului de arestare.

Citește și
Încă un dosar pentru temutul clan Corduneanu: ”Bag 20 de cuțite în tine!”. Motivul amenințării este halucinant
Încă un dosar pentru temutul clan Corduneanu: ”Bag 20 de cuțite în tine!”. Motivul amenințării este halucinant
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cercetările în acest caz continuă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum arată vila interlopului Adrian Corduneanu. Icoane, scaune învelite în celofan și alte imagini bizare GALERIE FOTO
Cum arată vila interlopului Adrian Corduneanu. Icoane, scaune învelite în celofan și alte imagini bizare GALERIE FOTO

Adrian Corduneanu, unul dintre cei mai temuți interlopi români, trăiește într-o vilă impresionantă din Iași, de unde cel ce-și spune singur Beleaua prezintă din când în când imagini pe rețelele de socializare, pentru a se lăuda.

Încă un dosar pentru temutul clan Corduneanu: ”Bag 20 de cuțite în tine!”. Motivul amenințării este halucinant
Încă un dosar pentru temutul clan Corduneanu: ”Bag 20 de cuțite în tine!”. Motivul amenințării este halucinant

Unul din frații Corduneanu, probabil cel mai temut clan de interlopi din România, este cercetat penal după ce a amenințat cu moartea angajatul unui club din Iași pentru că i-a cerut să plătească intrarea.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.