Cum vrea CFR Călători să cumpere aparate de aer condiționat, adecvate temperaturilor tot mai mari

×
Codul embed a fost copiat

Căile Ferate Române cer Uniunii Internaționale a Căilor Ferate de la Paris să mute România din categoria „țară cu climă moderată” la cea cu „vreme extremă”.

Transporturile feroviare sunt strict reglementate de standarde internaționale și doar așa CFR Călători poate să cumpere aparate de aer condiționat, adecvate temperaturilor tot mai mari.

Până în anul 2000, în România erau câteva zile cu temperaturi peste 37 de grade la umbră, rareori legate între ele şi mai totdeauna în august. Cu o umiditate relativ suportabilă de 50%.

Numai că noua realitate climatică înseamnă deja 38-39 de grade, la umbră, încă din iunie-iulie, ceea ce înseamnă 48 de grade măsurate pe tabla vagonului, iar înăuntru umiditatea ajunge la 80%.

Ceea ce ne încadrează, în realitate, pe lista ţărilor toride, ca Spania, Grecia şi Italia şi nicidecum a ţărilor din Balcani sau din nordul Europei.

Citește și
tren
Accident feroviar, în Vâlcea: Un tren a agățat un stâlp care fusese lovit de un TIR. Mai mulți oameni au ajuns la spital
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pentru că la căile ferate regulamentele sunt cele internaţionale, CFR speră că într-un termen scurt să obţină reîncadrarea climatică de la Uniunea din Paris şi, până la sfârşitul anului să poată cumpăra şi schimba aparatele de aer condiţionat, care să facă faţă verilor toride.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cum explică CFR Călători problemele cu aerul condiționat în trenuri: În România e acum mai cald din cauza crizei climatice
Cum explică CFR Călători problemele cu aerul condiționat în trenuri: În România e acum mai cald din cauza crizei climatice

Mai mulți călători s-au plâns în ultimele zile că nu funcționează aerul condiționat în trenuri. CFR Călători s-a apărat față de aceste acuzații spunând că nu dispune de tehnologia necesară unui aer condiționat eficient, din cauza legislației în vigoare.

Accident feroviar, în Vâlcea: Un tren a agățat un stâlp care fusese lovit de un TIR. Mai mulți oameni au ajuns la spital
Accident feroviar, în Vâlcea: Un tren a agățat un stâlp care fusese lovit de un TIR. Mai mulți oameni au ajuns la spital

Un accident feroviar s-a produs, luni dimineața, în localitatea Călimănești, la ieșirea spre Sibiu din stația CFR Păușa. Un tren de persoane a agățat un stâlp care fusese lovit în prealabil de un TIR. Mai multe persoane au ajuns la spital.

Cum ar putea fi reparate și modernizate gările din România. Decizia anunțată de Guvern
Cum ar putea fi reparate și modernizate gările din România. Decizia anunțată de Guvern

România ar putea scăpa de rușinea gărilor scorojite care stau să cadă în multe localitatăți.

Biletele de tren se scumpesc de la 1 iulie. Cât costă acum o cursa București – Constanța
Biletele de tren se scumpesc de la 1 iulie. Cât costă acum o cursa București – Constanța

Biletele de tren se scumpesc de la 1 iulie. Prin urmare, o călătorie pe ruta Bucureşti - Constanţa, la clasa a 2-a, va costa 67 de lei cu IR, de la 55,7 lei, iar până la Braşov va costa 54 de lei, de la 44,7 lei, de exemplu, scrie News.ro. 

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă