Cum vom circula cu metroul după 15 mai. Ministrul Transporturilor vrea distanță de un metru între călători

metrou Unirii

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a explicat, luni seară, care ar putea fi regulile impuse la metrou, după data de 15 mai, când România intră în starea de alertă.

Potrivit lui Bode, angajaţii Ministerului de Interne vor sprijini agenţii de pază ai Metrorex pentru a asigura fluenţa la metrou, iar distanţa recomandată dintre călători este de un metru.

"Cele 53 de staţii de metrou sunt deservite de 130 de accesuri. Staţiile cele mai aglomerate sunt cele din zona de Nord, Pipera, şi cele din Centru - Unirii, Victoriei. Am avut o colaborare foarte bună cu Ministerul Afacerilor Interne. Am solicitat sprijin, iar domnul ministru Vela şi-a dat acordul să găsim împreună soluţii pentru a organiza accesul la metrou astfel încât să nu avem acele aglomerări", a precizat Bode, potrivit Agerpres.

Ministrul a adăugat că, în intervalele foarte aglomerate, vor exista, pe lângă personalul de pază al Metrorex, și  angajaţi MAI pentru a asigura o fluenţă la metrou şi pentru a păstra distanţa la gurile de acces.

Bode vrea distanță de un metru între călători

 

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Acesta a arătat că intenţionează să solicite păstrarea distanţei de un metru între călători şi că analizează şi măsurile adoptate de alte state membre care au marcat cu autocolant locurile unde puteau sta călătorii.

"Este recomandarea noastră, aşa o să fie transpusă prin legislaţia subsecventă actului normativ aprobat astăzi de Guvern şi, sper eu, aprobat în zilele următoare de Parlament. Vom spune foarte clar că vrem să solicităm păstrarea acelei distanţe de un metru între călători. Am văzut anumite recomandări. Ne uităm ce se întâmplă în alte state membre unde erau marcate locurile cu un autocolant de o anumită culoare scaunele, respectiv locurile din tren erau marcate şi doar acolo puteau sta călătorii. Este un proces foarte complicat, dar nu imposibil. Nu exclud acest lucru, dar aş vrea să văd în primele zile după 15 mai cum se respectă regulile stabilite. Cu siguranţă pot fi ridicate anumite restricţii sau pot fi impuse restricţii noi în funcţie de cum evoluează acest mod de transport", a explicat ministrul de resort.

Programul de circulație a trenurilor de metrou

 

În ceea ce priveşte dimensionarea capacităţii de transport, Lucian Bode a menţionat că timpii de aşteptare vor fi de două - trei minute până la maximum 12 minute.

"Avem 65 de trenuri. Am făcut în aşa fel programul, începând cu data de 15 mai, încât timpii de aşteptare între două trenuri să nu depăşească între două - trei minute, în cele mai multe situaţii, până la maximum 10, 12 minute. Am redus la minimum posibil timpii de aşteptare", a explicat Bode.

Ministrul a menţionat, în context, că în cazul în care se va lua decizia ca în spaţiile închise să fie obligatorie purtarea măştii de protecţie, atât personalul aparţinând operatorilor de transport, cât şi călătorii vor fi obligaţi să poarte această mască.

Cum vor fi dezinfectate trenurile de metrou

 

Referitor la igienizarea zilnică a spaţiilor de pe peron cât şi din trenuri, ministrul de resort a explicat că este utilizată o procedură industrială denumită nebulizare 3D care asigură dezinfecţia trenurilor şi a traseelor de ventilaţie cu care acestea sunt dotate.

El a reamintit şi alte măsuri care sunt valabile şi în prezent printre care posibilitatea de a plăti contactless la turnicheţi în toate cele 53 de staţii de metrou sau informarea călătorilor.

Ministrul Transporturilor a explicat că este dificil de limitat accesul la 50% din capacitate, în condiţiile în care la metrou într-o staţie pot urca 90% din călători pentru ca la staţia următoare să coboare 70%.

Pe de altă parte, Bode a anunţat că marţi vor fi lansate în dezbatere publică măsurile agreate cu industria de transport rutier de persoane.

"Începând de mâine intră în dezbatere, în transparenţă decizională, măsuri pe care noi astăzi le-am agreat împreună cu industria de transport rutier de persoane. Această industrie este 100% privată şi e normal să existe dialog cu ei", a subliniat sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Coronavirus. Reguli privind transportul în comun dupa ieşirea din starea de urgenţă
Coronavirus. Reguli privind transportul în comun dupa ieşirea din starea de urgenţă

Autorităţile au anunţat sâmbătă care ar putea fi regulile de funcţionare a transportului în comun după ieşirea din starea de urgenţă, pe 15 mai. 

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.