Cum se manifestă norovirusul, infecția din cauza căreia zeci de elevi și profesori din Timișoara au fost spitalizați

×
Codul embed a fost copiat

14 elevi de la colegiul din Timişoara sunt în continuare internaţi. Miercuri, zeci de copii şi profesori de acolo au ajuns la spital cu simptome similare unei intoxicaţii.

După mai multe teste şi analize, medicii au putut confirma că şi un al patrulea elev are norovirus, o infecţie foarte contagioasă, pe lângă cei trei diagnosticaţi ieri. Cursurile se ţin online, joi şi vineri, la colegiul respectiv.

Până acum, în cazul a patru elevi de la Colegiul Naţional Constantin Diaconovici Loga din Timișoara, testele au ieşit pozitive la norovirus. Acesta provoacă o inflamaţie severă a stomacului şi intestinului subţire.

Cornelia Bubatu, purtător de cuvânt DSP Timiș: „Suspiciunea focarului de infecție cu norovirus, s-a confirmat. Ancheta epidemiologică este în desfășurare și unității de învățământ i-a fost recomandată efectuarea zilnică a triajului epidemiologic, precum și întărirea măsurilor igienico sanitare”.

Medicii au decis ca 14 dintre pacienţi să rămână internaţi şi joi.

Citește și
liceu timisoara
86 elevi şi 21 de profesori de la un liceu din Timişoara au ajuns la spital cu simptome de intoxicaţie. Nu se cunoaște cauza
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mihai Gafencu, director medical Spitalul de Copii Louis Țurcanu Timișoara: „Sigur că ne-am confruntat cu absența locurilor de spitalizare, nefiind programați, nefiind atâtea paturi libere. Sigur că au fost niște nemulțumiri ale părinților, dar i-am convins pe cei internați să mai rămână joi, să-i ținem sub observație și să vedem dacă evoluția în partea favorabilă a ei se va menține”.

În cursul serii de miercuri, şi alţi elevi de la colegiul respectiv s-au prezentat la spital, cu simptome similare cu ale colegilor, stări de greaţă, vărsături şi dureri abdominale.

Mihai Gafencu, director medical Spitalul de Copii Louis Țurcanu Timișoara: „S-au mai prezentat la serviciul nostru de urgență 25 de cazuri. Toate externate din serviciul de urgență nemainecesitând internarea.”

Asta după ce inițial aproximativ 100 de copii și profesori au acuzat, în noaptea de marți spre miercuri, simptomele unei toxiinfecții alimentare și au cerut ajutorul medicilor.

Clădirea colegiului a rămas închisă pentru elevi şi profesori. Acolo se fac proceduri de dezinfecţie prin nebulizare, adică o igienizare prin abur, care are efect virucid şi bactericid.

Se aşteaptă şi rezultatele probelor de laborator, luate din apă şi de pe suprafeţe.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Alertă sanitară la Timișoara. Zeci de elevi și de profesori spitalizați. Norovirusul a fost confirmat la analize
Alertă sanitară la Timișoara. Zeci de elevi și de profesori spitalizați. Norovirusul a fost confirmat la analize

Este alertă sanitară, în Timişoara, după ce zeci de elevi şi de profesori de la un colegiu prestigios au ajuns la spital, cu simptome similare unei intoxicaţii. S-a dovedit că erau infectați cu un virus periculos.

86 elevi şi 21 de profesori de la un liceu din Timişoara au ajuns la spital cu simptome de intoxicaţie. Nu se cunoaște cauza
86 elevi şi 21 de profesori de la un liceu din Timişoara au ajuns la spital cu simptome de intoxicaţie. Nu se cunoaște cauza

Zeci de elevi şi profesori de la Colegiul Naţtional C.D. Loga din Timişoara au ajuns la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” şi la Spitalul Municipal din Timişoara, cu simptome de intoxicaţie.

Un bărbat care strângea deșeuri în curtea sa din Timișoara, amendat cu 15.000 de lei. Ce a descoperit Garda de Mediu
Un bărbat care strângea deșeuri în curtea sa din Timișoara, amendat cu 15.000 de lei. Ce a descoperit Garda de Mediu

Un bărbat din Timișoara a fost amendat cu 15.000 de lei după un control al Gărzii de Mediu Timiș la locuința sa.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.