Cum rezistă noaptea, pe ger, curierii și oamenii străzii. „Dacă ai echipament bun, nu e o problemă”

×
Codul embed a fost copiat

Prima noapte a acestei săptămâni a fost cea mai friguroasă de când a venit iarna. În Bucureşti, termometrele au indicat -9 grade Celsius, iar la munte -12.

Cel mai greu le este oamenilor fără adăpost. Aceştia au fost preluaţi în număr mare de echipele direcţiilor sociale, dar şi de voluntari. Gerul este înfruntat şi de sute de curieri, care livrează diverse comenzi.

Pe un frig de crăpau pietrele, oamenii sărmani au fost strânşi de pe străzi. Pericolul este uriaş pentru ei. Mulţi sunt şi foarte bolnavi. Într-un singur adăpost al primăriei au ajuns, într-o noapte, peste 130 de persoane.

Dan Niţuica, coordonator centru de adăpost: „Marea majoritate au fost aduşi de echipele de urgenţă, ale noastre, care sunt la nivelul Bucureştiului, monitorizează, şi i-au adus aici, o parte din ei refuză să vină, dar primesc paturi, obiecte de vestimentaţie, geacă, mănuşi, bocanci, şi o supă caldă, şi un ceai cald. Când ajung la noi sunt igienizaţi, schimbate hainele, pregătiţi pentru cazare şi, indiferent de ora la care ajung, şi dimineaţa la 3-4, primesc o supă caldă şi un ceai."

Şi noaptea care s-a încheiat a fost una geroasa. Printre cei care au de îndurat frigurl sunt şi sute de curieri.

Citește și
ger
Primul ger din această iarnă. România, lovită de o masă de aer rece venită din Rusia
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pe Cristi l-am găsit străbătând Bucureştiul pe bicicletă, ca să livreze mâncare. Era îmbrăcat cu haine speciale, în straturi, ca să nu îngheţe. I se vedeau doar ochii.

Cristi, curier: „Dacă ai echipament bun, nu e o problemă. Mănuşi de iarnă încălzite electric. Trebuie să ai extremităţile încălzite. Au baterie externă, au tot, sunt încălzite. Eu am o bicicletă electrică, indiferent de distanţă, e cel mai ok aşa."

Alţii cauta alternative.

Curier: „Sunt comenzi de 4-5 km, la care folosesc RATB. Când este vreme rea se oferă un bonus de 2 lei pe comandă."

Am o geacă, trei tricouri şi o bluză, pe dedesubt. Am două perechi de blugi şi pantaloni de iarnă", spune altcineva

De altfel, rafturile cu haine speciale pentru zilele ca acestea nu sunt vizitate doar de sportivi sau de cei care lucrează în frig.

Ana Maria Neacşu, vânzător: „Cel mai bine se dau polarele, femei şi bărbați, păstrează temperatura până la -15 gr, underwear, se poate lua pe dedesubt, avem gecile atât din puf, cât şi vatelină, rezistente la temperaturi scăzute. Sunt la mare căutare căciulile, copii şi adulţi, şi gulerele sunt căutate, gulere, căciuli, glugi ataşabile, pentru copii şi adulţi, gama variată de mănuşi impermeabile şi simple de oraş.”

De miercuri, vremea devine ceva mai blândă.

Mihai Timu, meteorolog de serviciu, ANM: „Asistăm la o încălzire uşoară şi treptată, maximele între 4 şi 12 grade, la nivelul ţării, iar pentru perioada de Crăciun şi Ajun, estimăm maxime la peste 10 grade în mare parte din țară.''

Sunt aşteptate ninsori la peste 1.800 de metri altitudine.  

Reporteri: Georgiana Pocol, Alex Stan, Bianca Ghiță

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Detalii crunte despre ultimele clipe de viață ale celor trei români uciși de frig. Au fost ignorați de asistenții sociali
Detalii crunte despre ultimele clipe de viață ale celor trei români uciși de frig. Au fost ignorați de asistenții sociali

Primul episod de ger din această iarnă, cu -20 de grade în unele zone, a ucis într-o singură noapte, trei români sărmani.

Primul ger din această iarnă. România, lovită de o masă de aer rece venită din Rusia
Primul ger din această iarnă. România, lovită de o masă de aer rece venită din Rusia

Și la noi în țară vremea se schimbă radical. După primavara din acest sfârșit de săptămână, peste România se lasă frigul. O masă de aer rece a ajuns deja în țara noastră.  

Apariție inedită de Ziua Sfinxului. Un turist echipat „foarte bine” intenționa să ajungă la Vf. Omu. VIDEO
Apariție inedită de Ziua Sfinxului. Un turist echipat „foarte bine” intenționa să ajungă la Vf. Omu. VIDEO

Deși a nins, a fost ger și ceață pătrunzătoare, românii care cred în puterile magice ale Sfinxului din Bucegi au urcat ieri la peste 2.200 metri altitudine.

„Tancurile sunt ca niște frigidere uriașe, noaptea”. Militarii ruși riscă să moară înghețați, la -20 de grade
„Tancurile sunt ca niște frigidere uriașe, noaptea”. Militarii ruși riscă să moară înghețați, la -20 de grade

Soldații din convoiul militar care s-a oprit de câteva zile lângă Kiev s-ar putea confrunta în curând cu un ger năpraznic. Temperaturile ar urma să scadă până la -20 de grade, scrie Newsweek.

Vreme deosebit de rece în toată țara. Temperaturile vor ajunge la -18 grade Celsius
Vreme deosebit de rece în toată țara. Temperaturile vor ajunge la -18 grade Celsius

Meteorologii au emis, miercuri, o informare de vreme deosebit de rece şi ger noaptea şi dimineaţa, dar şi intensificări ale vântului, până sâmbătă. Temperaturile vor ajunge la minus 18 grade Celsius.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.