Cum recunoști mierea contrafăcută. Comisarii europeni vor să schimbe legislația de etichetare

×
Codul embed a fost copiat

Mierea este unul dintre cele mai contrafăcute alimente la nivel mondial. Doar testele de laborator pot arăta dacă produsul este natural 100%.

Pentru că piața este invadată de falsuri, care provin în special din China, comisarii europeni vor să schimbe legislația de etichetare.

România este unul dintre cei mai mari producători de miere ai Uniunii, iar apicultorii noștri pierd sume colosale din cauza mierii ieftine care vine din țările extracomunitare”, spun responsabilii din Ministerul Agriculturii.

Pe multe borcane de miere din magazine, originea produsului este neclară. Acum, legislatia nu obligă producătorii să treacă în mod clar pe eticheta proveniența ingredientelor. Din această cauză, piața este invadată de miere contrafăcută. Iar falsurile sunt aproape imposibil de sesizat de consumatori.

Cum recunoști mierea contrafăcută

Ioan Fetea, președintele Asociației Crescătorilor de Albine: “Cu cât amestecul de miere este mai bogat în proveniență, din două, trei țări, cu atât și calitatea este mai îndoielnică. E ușor de identificat mierea de tei care are o aromă de tei extraordinar de puternică. Mierea de salcâm o depistăm mai ușor față de alte sortimente pentru că întotdeauna trebuie să fie fluidă și, în al doilea rând, are o culoare de la transparent până la gălbui cum este și aceasta. În rest, e greu de depistat calitatea.”

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Cel mai des, mierea este falsificată cu glocoză ori sirop de porumb, de trestie de zahăr sau de orez. Și doar analizele de laborator pot identifica aceste adaosuri.

Dacă la analize are un compus denumit HMF cu o valoare mare de 4, atunci atât mierea are multe adaosuri artificiale.

Teodora Colța, șef de laborator: “Dacă este foarte închisă la culoare înseamnă că mierea respectivă a fost încălzită destul de mult de s-a închis la culoare. Dacă are o consistență foarte fluidă, înseamnă că are un conținut ridicat de apă și în cazul acesta este predispusă la fermentare. Deci mai mult organoleptic ne-am putea da seama dacă este ceva în neregulă cu mierea respectivă.”

Pe lângă faptul că poate fi consumată ca atare, mierea a început să devină și un ingredient foarte important, mai ales acolo unde se dorește înlocuirea zahărului. Așa că putem găsi miere inclusiv în pâine sau în mezeluri. În acest fel, producătorii încearcă să facă produsele lor să pară un pic mai naturale și să le vândă ulterior la un preț mai bun.

Cum se vrea schimbarea legii

Ca să elimine frauda, Comisia Europeană vrea să schimbe legea, iar producătorii să fie obligați să scrie exact țara de origine a produsului, pentru a fi mai ușor de urmărit.

Alin Mituța, europarlamentar în Comisia pentru Agricultură: “Mierea, de departe, este unul dintre produsele cele mai contrafăcute și asta pentru că este foarte ușor de contrafăcut. Avem o problemă mare cu mierea importată. Importăm cel mai mult din China și din Turcia. Iar problema cea mai mare e cu mierea din China care, cum spuneam, nu prea e miere.”

În medie, România produce între 25 și 30 de mii de tone de miere. Jumătate din această cantitate merge însă la export, preponderent spre Germania. Deși reușim să ne acoperim consumul cu lejeritate, importăm anual aproape patru mii de tone de miere din țări extracomunitare, precum China și Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă