Cum încercau doi bărbaţi din Cluj să convingă 19 persoane să cumpere apartamente pe care, în realitate, nu le puteau vinde

apartamente
Shutterstock

Doi bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii din Cluj într-un dosar de înşelăciune, fiind suspectaţi că au încercat să convingă 19 persoane să cumpere apartamente pe care, în realitate, nu le puteau vinde.

Alte două persoane au fost induse în eroare şi au plătit 15.000 de euro pentru a încheia un antecontract pentru o astfel de achiziţie imobiliară.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a anunţat, luni, că doi bărbaţi cu vârste de 37 şi 63 de ani sunt cercetaţi într-un dosar de înşelăciune, în care cercetările sunt făcute de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

„Din cercetări a reieşit faptul că în perioada octombrie 2022 – ianuarie 2023, cei doi bărbaţi, împreună cu un altul de 58 ani, ar fi încercat să inducă în eroare un număr de 19 persoane, cu care ar fi discutat telefonic şi personal, prezentându-le ca adevărate împrejurările mincinoase referitoare la o ofertă de vânzare a unor apartamente din Cluj-Napoca, deşi nu exista posibilitatea materială şi juridică pentru a fi transferat un astfel de drept de proprietate. Aceştia ar fi folosit nume false şi calităţi mincinoase, însă persoanele vătămate nu au remis sume de bani”, a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, potrivit News.ro.

Poliţiştii au adăugat că, în acelaşi timp, cei doi bărbaţi de 37 şi 63 de ani ar fi indus şi menţinut în eroare două persoane, cu scopul de a obţine foloase patrimoniale, ca urmare a încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare, cu referire la un apartament din Cluj-Napoca, deşi nu exista posibilitatea materială şi juridică pentru a fi transferat un astfel de drept de proprietate.

Citește și
Bărbat din Vaslui, omorât în bătaie după niște vorbe aruncate la crâșmă. Răzbunarea a avut loc tot la birt
Alertă în Năvodari, unde mai mulți bătrâni au fost țintele unor tentative de înșelăciune prin metoda „Accidentul”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În acest caz, a fost creat un prejudiciu de 15.000 de euro, reprezentând suma remisă bărbatului în vârstă de 37 de ani.

În urma anchetei, bărbatul de 63 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior el fiind plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Totodată, faţă de bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, acesta fiind arestat într-o altă cauză.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Înșelăciune cu haine vechi: Cum au reușit două persoane să câștige bani făcând cumpărături online | VIDEO
Înșelăciune cu haine vechi: Cum au reușit două persoane să câștige bani făcând cumpărături online | VIDEO

Două persoane care cumpărau haine de pe internet au reușit să câștige mii de euro prin acte de înșelăciune.  

Alertă în Năvodari, unde mai mulți bătrâni au fost țintele unor tentative de înșelăciune prin metoda „Accidentul”
Alertă în Năvodari, unde mai mulți bătrâni au fost țintele unor tentative de înșelăciune prin metoda „Accidentul”

Este alertă în orașul Năvodari, unde în decurs de de câteva zile mai multe persoane vârstnice au fost țintele unor tentative de înșelăciune prin metoda „Accidentul”.

Individ din Cluj-Napoca, acuzat de înșelăciune, de zeci de persoane. Suma depășește sute de mii de euro
Individ din Cluj-Napoca, acuzat de înșelăciune, de zeci de persoane. Suma depășește sute de mii de euro

Un bărbat din Cluj-Napoca este acuzat de zeci de persoane că i-ar fi înșelat cu mai multe sume de bani.

Andreea Marin și Teo Trandafir, părți vătămate într-un dosar DIICOT privind înșelăciuni în numele unor vedete
Andreea Marin și Teo Trandafir, părți vătămate într-un dosar DIICOT privind înșelăciuni în numele unor vedete

Patru tineri din Neamț, din care trei sunt frați, toți crescuți în plasament, au fost trimiși în judecată de DIICOT Suceava într-un dosar privind înșelăciuni comise pe Facebook în numele vedetelor Teo Trandafir și Andreea Marin.  

Percheziții la domiciliul unor așa-zise ghicitoare. Două femei au îșelat mai multe persoane cu peste 230.000 de lei
Percheziții la domiciliul unor așa-zise ghicitoare. Două femei au îșelat mai multe persoane cu peste 230.000 de lei

Percheziții la Ploiești la domiciliul unor așa-zise ghicitoare. Două femei ar fi înșelat în ultimele luni mai multe persoane, care au dat în total 230.000 de lei ca să își afle viitorul.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă