Cu cât au fost amendați turiștii care au mers cu mașinile la cabana lovită de avalanșă, deși drumul era închis

×
Codul embed a fost copiat

O avalanșă de zăpadă a lovit, cu forță hotelul Capra, la peste 1.500 de metri, pe Transfăgărășan, în județul Argeș. Zăpada a spart geamurile și a intrat în camere și în sala de mese. Înăuntru erau 72 de oameni, printre care și 13 copii.

Nimeni nu a fost rănit, dar hotelul a suferit pagube serioase. Și mașinile din parcare au fost zdrobite de forța căderii de zăpadă. Autoritățile spun că turiștii nu aveau ce să caute în această perioadă la cabană, pentru că drumul este închis circulației pe perioada iernii tocmai din cauza riscului de avalanșă. 

Avalanșa s-a produs pe vâlceaua care coboară dinspre Cota 2000 a masivului Făgăraș și a fost provocată, spun salvamontiștii, de ninsorile abundente, cu viscol puternic.
Turiștii s-au trezit cu tonele de zăpadă năvălind peste ei. În camere și în sala de mese totul pare zdrobit de forța avalanșei și este un miracol că nimeni nu a fost rănit. Afară, mașinile din parcare au fost aruncate una peste alta.

Era aproape 10 noaptea când avalanșa a lovit cabana. 72 de persoane se aflau înăuntru: 57 turiști, printre care și 13 copii, și 15 angajați ai complexului turistic.

Gheorghe Badea, patron cabana Capra: „A fost avalanșă. Nu este niciun accident uman…”
Reporter: „Era cineva în sala de mese când a venit avalanșa și a spart geamurile și a intrat zăpada acolo? ”
Gheorghe Badea: „Era, dar n-a fost niciun incident.”
Reporter: „Cum au ajuns turiștii acolo? Știm că drumul este închis de la 104 și cabana e la 106. Cum au ajuns?”
Gheorghe Badea: „Cu mașinile lor!”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Polițiștii verifică acum modul în care turiștii au ajuns în zonă, deși drumul era închis circulației. Când s-au văzut aproape îngropați în zăpadă, oamenii au sunat la 112. Zeci de salvatori au plecat în misiune.

Jandarmii montani, salvamontiștii și echipajele de la ISU au lucrat peste 12 ore ca să ajungă la cabană.

Salvamontiștii au încercat să se asigure că echipele de salvare, trimise la fața locului, sunt în siguranță, pentru că se pot produce și alte avalanșe.

Andrei Nicuț, Salvamont Argeș: „Am făcut o verificare cu drona, avalanșele au curs în partea de jos a drumului, ceea ce înseamnă că reprezintă o zonă sigură pentru a se lucra."

În zonă era foarte frig. Într-o fotografie se observă că doi salvatori au hainele și sprâncenele înghețate.

După prânz, când echipajele au ajuns la cabană, i-au găsit pe turiști teferi dar în jur era prăpăd. Hotelul este avariat, iar mașinile din parcare sunt zdrobite.

Oamenii cu copii mici de mână au făcut parte din primul grup de turiști salvați.

Ion Sănduloiu, șef Salvamont Argeș: „Am început evacuarea, sunt două grupuri, unul în față, unul în spate, însoțiți de reprezentanții noștri și fiecare grup va ajunge jos, la drumul deschis."

Riscul de avalanșă în zonă a fost ridicat de la 4 la 5. Acum o anchetă este în plină desfășurare.

Responsabilii spun că turiştii nu aveau ce să caute acolo în această perioadă a anului. Drumul până la cabană, de la kilometrul 104 la kilometrul 106 este închis pe Transfăgărășan încă din octombrie, tocmai din această cauză: riscul unor avalanșe mortale.

Cei care au venit cu mașina la cabană au fost amendați cu 1.160 de lei și au rămas fără permis pentru următoarele 60 de zile.

Un noroc incredibil a făcut ca nimeni să nu fie nici măcar rănit. Dar, spun salvamontiștii, data viitoare s-ar putea să nu mai fie la fel.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.