Cristi Borcea a solicitat Curții de Apel din București contopirea pedepselor

×
Codul embed a fost copiat

Cristi Borcea a ieşit luni din închisoare, dar numai pentru câteva ore.

Omul de afaceri a cerut Curţii de Apel Bucureşti să îi contopească cele două condamnări definitive primite în ultimii cinci ani: cea din dosarul transferurilor, pentru care a stat în detenţie mai bine de patru ani, şi cea primită luna trecută în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje din Constanța.

În acest ultim dosar, fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare.

Ovidiu Oanță, corespondent Știrile ProTV: „Cristi Borcea s-a întors în Spitalul Penitenciar Rahova, acolo unde a ajuns după ultima condamnare, de cinci ani de închisoare, primită acum câteva săptămâni, cu gândul la calculele pe care judecătorul Curții de Apel trebuie să le facă. E vorba, pur și simplu, de matematică judiciară – una deloc simplă, pentru că există mai multe variante. Cert este că după acest calcul, Cristi Borcea va trebui să afle care este pedeapsa finală pe care trebuie să o execute. Practic, care trebuie să apară pe mandatul final de executare a pedepsei - un detaliu extrem de important câtă vreme gândul lui Borcea se îndreaptă spre o nouă posibilă eliberare condiționată.

Să nu uităm că de curând a redevenit tată. Iubita lui, Valentina Pelinel, a dat naștere unor gemene, iar el nu a fost acasă să le fie alături. Așa că totul depinde de acest calcul, așa încât există mai multe variante.

Citește și
borcea
Fost şef de la Dinamo, dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat la 5 ani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cea mai simplă variantă, pe care chiar și avocații săi o exclud, ar fi să rămână cu pedeapsa cea mai mare din cele primite, respectiv cea de cea de 5 ani. Cea mai neagră variantă a fost o condamnare de 8 ani și 4 luni. Chiar și așa, în ipoteza în care aceasta ar fi pedeapsa pe care ar avea-o de ispășit, Cristi Borcea se poate gândi la liberarea condiționată pentru că, deși a fost condamnat în cele două dosare pentru mai multe infracțiuni, vreo 7-8, el are șanse – cel puțin teoretice – să se gândească că poate ieși din spatele gratiilor înainte să-și ispășească întreaga pedeapsă.

Are deja ispășite în detenție cam 4 ani și 4 luni de închisoare. Se adaugă la acestea zile de libertate câștigate grație recursului compensatoriu și se pot adăuga câteva sute de zile de libertate pentru munca făcută în închisoare. Așadar, rămâne de văzut care va fi verdictul final, pentru ca următorul pas să îl facă după aceea: eliberarea condiționată. Însă nu este un drept obligatoriu eliberarea condiționată, ci doar o vocație. Așa că, soarta lui depinde, ca de fiecare dată, de vrerea judecătorilor.”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reacția lui Borcea, după ce a ajuns din nou la închisoare. Ce regretă cel mai mult
Reacția lui Borcea, după ce a ajuns din nou la închisoare. Ce regretă cel mai mult

Abia intrat în închisoare, fostul acționar de la Dinamo, Cristi Borcea, face planuri pentru libertate, mai ales că în curând soția lui, Valentina Pelinel, va naște gemene.

Fost şef de la Dinamo, dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat la 5 ani
Fost şef de la Dinamo, dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat la 5 ani

Eliberat acum șase luni, fostul acționar de la Dinamo, Cristi Borcea, s-a întors în închisoare. Instanța supremă, a anunțat aseară, zeci de condamnări în dosarul retrocedărilor de plaje, de la Constanța.

Dosarul retrocedărilor de plaje. Instanţa supremă confiscă 1 milion de € de la Cristi Borcea
Dosarul retrocedărilor de plaje. Instanţa supremă confiscă 1 milion de € de la Cristi Borcea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus confiscarea sumei de aproape 1 milion de euro de la Cristian Borcea, în dosarul retrocedării de terenuri şi plaje, în care fostul finanţator al clubului Dinamo a fost condamnat la 5 ani închisoare.

Borcea a fost încarcerat vineri la Rahova. A fost condamnat la 5 ani de închisoare
Borcea a fost încarcerat vineri la Rahova. A fost condamnat la 5 ani de închisoare

Cristi Borcea s-a întors la închisoare. Fostul şef al dinamoviştilor a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje din Constanța.

Cristi Borcea, al doilea dosar după ieşirea din închisoare. Cum ar fi fost favorizat în detenție
Cristi Borcea, al doilea dosar după ieşirea din închisoare. Cum ar fi fost favorizat în detenție

Pentru a doua oară, în mai puţin de o săptămână, Cristian Borcea a fost chemat în fața procurorilor. De această dată, la DNA, unde fostul finanţator al echipei Dinamo a venit în calitate de martor.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.