Costineștiul este la fel de plin ca în vremurile bune. Turiștii sunt atrași de prețurile mici

×
Codul embed a fost copiat

Ajungem la mijlocul sezonului estival iar acest lucru se vede cel mai bine la Costinești. Umăr lângă umăr sau prosop lângă prosop, turiștii spun că merg acolo tocmai pentru că se simt bine împreună, în număr cât mai mare.

Pe lângă atmosferă, oamenii sunt atrași și de prețuri, printre cele mai mici de pe litoral.

Înainte de prânz, plaja din centrul Costineștiului aducea mai degrabă cu o piață zgomotoasă. Mulți turiști stăteau în picioare, pentru că nu prea mai aveau unde să se așeze.

Nu prea mai ai loc unde să îți pui cearșaful să stai la soare să te bronzezi și asta pentru că foarte mulți turiști au venit cât mai aproape de apă cu prosoapele, pentru a prinde un loc lângă mare.

Trup lângă trup stăteau turiștii și în apă. În anumite momente abia se putea înainta cu salteau. Dar pe unii tocmai numărul mare de semeni îi convinge să se revină la Costinești.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bărbat: "E o stațiune în care poți să simți că trăiești. Practic nu ai loc să arunci un ac pe plajă! Nu contează, important e că toți se simt bine și lumea se manifestă în sensul că se distrează”.

Tânăr: ”Am venit cu prietenii să ne simțim bine, să ne distrăm, să mergem prin cluburi pe la kilometrul 0, să ne bălăcim. Aicea vin toți tinerii.”

Alți turiști sunt atrași de prețurile mai mici decât în celelalte stațiuni. Meniul zilei într-o autoservire costă cu cel puțin 20% mai puțin.

Sorin Artene, managerul unei autoserviri: ”Este ciorbă pe alese, felul doi pe alese, salată de varză și două chifle la 30 de lei, preferințele la ciorbe sunt de burtă, supă de pui cu tăieței + grătare, mâncare gătită, sărmăluțe.”

Și cazarea este mai ieftină. Stațiunea nu prea are hoteluri, astfel că turiștii se cazează în pensiuni. De exemplu, în aceasta o cameră costă 300 de lei pe noapte, cât la un hotel de două stele din Eforie.

Alis Condrea, proprietara unei pensiuni: "Avem patru dormitoare, avem jacuzziul în curte, în dormitorul de la etaj este cadă cu hidromasaj, pe terasă avem de asemenea un pat pe fereastră se văd arborii, multă verdeață”.

Prețurile pentru o noapte de cazare într-o cameră dublă, într-o pensiune, pornesc de la 196 de lei. Parcarea în Costinești este gratis, în timp ce închirierea unui șezlong este 50 de lei, indiferent de sectorul de plajă. Dar cei mai mulți turiști preferă să stea pe prosop și să își aducă umbrela de acasă.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.