Coșmarul unei tinere însărcinate după ce a ajuns la spital cu hemoragie. Ce i-a spus un medic, într-un consult prin telefon

×
Codul embed a fost copiat

Este anchetă internă la Maternitatea din cadrul Spitalului Municipal Sighișoara, după ce o femeie însărcinată acuză că a fost tratată cu indiferență și că a primit doar un soi de consult prin telefon, pe un scaun în sala de așteptare.

Tot prin telefon i s-ar fi transmis că, cel mai probabil ar fi nevoie de o întrerupere de sarcină pe cale chirurgicală. Îngrozit de cele petrecute, soțul și-a luat partenera cu mașina personală și a mers direct la spital în Târgu Mureș.

Diana, în vârstă de 28 de ani este însărcinată în nouă săptămâni și povestește că a trecut prin clipe de groază imediat după ce pe 2 ianuarie a observat că sângerează. Tânăra spune că, speriată a sunat inițial la 112 și i s-ar fi spus că mai durează până când o va prelua un echipaj pentru că nu sunt ambulanțe libere. În acel moment a decis că timpul e prețios, iar soțul a dus-o cu mașina lor la spital. Aici însă.

Diana Ioana Simon, pacientă: „M-au invitat să iau loc pe scaun în sala de așteptare și am zis că nu pot să stau pe scaun trebuie să mă întind pentru că pierd sânge. Am solicitat să vină cineva, medicul a vorbit cu mine la telefon și explica procedura. A devenit foarte iritat, mi-a precizat faptul că trebuie să urc pe secție, cu hemoragie. Mi-a dat de ales, dacă îmi convine să urc, că cel mai probabil, la cum sângerez trebuie să vă chiuretez. Dumnealui are puterea de a da un dignostic prin telefon, aș vrea să știu şi eu ce înseamnă "primiri urgențe"?”

Simon Alpár Mihály, soțul pacientei: „Am insistat să vină un medic, una dintre doamne l-a sunat pe doctorul de gardă. A solicitat să se înmâneze telefonul soției pentru a avea o discuție telefonică cu dânsa. Doctorul a zis că cine este e să schimbe conduita medicală, și dacă vrea să se interneze bine, dacă nu, nu.”

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Pentru că medicul a vorbit cu tânăra doar la telefon și i-a zis că abia după internare o va consulta, soțul a ales să plece cu ea, cât mai repede, spre un spital din Târgu Mureș, la 60 de kilometri distanță.

Aici tânăra a fost rapid preluată, consultată şi tratată pentru a i se opri hemeragia, astfel încât fătul nu a fost pus în pericol.

Viitorii părinți au făcut plângere la conducerea spitalului din Sighișoara. Imediat a fost demarată o anchetă internă. Contactat telefonic, medicul de gardă nu a dorit să ofere un punct de vedere.

Dr. Tanaszi Sarolta, manager spital Sighișoara: „Vom lua măsurile care se impun, fiind zi de sărbătoare medicul de gardă preia toate cazurile și le gestionează".

Ancheta este în curs de derulare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Concertele Coldplay în București: Cum ajungi la Arena Națională și ghid cu tot ce trebuie să știi dacă mergi la concerte
Concertele Coldplay în București: Cum ajungi la Arena Națională și ghid cu tot ce trebuie să știi dacă mergi la concerte

Coldplay vine în premieră, în România, pe 12 și 13 iunie 2024. Cele două concerte au înregistrat cea mai rapidă vânzare de bilete din țară.  

O fetiţă de 6 ani şi mama ei au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea. Au fost duse la spital
O fetiţă de 6 ani şi mama ei au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea. Au fost duse la spital

O minoră în vârstă de şase ani şi mama ei au ajuns la spital, miercuri dimineaţa, după ce au fost accidentate de o maşină pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Filmul crimei din Oradea, unde o femeie a fost găsită moartă într-un geamantan. Trei persoane au fost reţinute
Filmul crimei din Oradea, unde o femeie a fost găsită moartă într-un geamantan. Trei persoane au fost reţinute

Trei persoane, două femei şi un bărbat, au fost reţinute pentru 24 ore în cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit marţi dimineaţă într-o remorcă pe strada Oneştilor din Oradea.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.