Control de amploare al Gărzii de Mediu la Primăria București. Edilii, acuzați că ignoră problema poluării masive

poluare si cancer
Shutterstock

Garda Naţională de Mediu a demarat un amplu control la Primăria Bucureşti, ca rezultat al numeroaselor notificări privind deprecierea calităţii aerului la nivelul Capitalei.

 

Verificările vizează mai multe aspecte, între care modul de răspuns la cele 23 de notificări ale Agenţiei pentru Protecţia Mediul cu privire la poluarea din oraş.

Știrile PRO TV au anunțat încă de joi, 21 decembrie, că indicele de poluare înregistrat în București a avut valoarea de PM 2,5 (particule fine în suspensie), adică de până la cinci ori mai mari față de media zilnică.

Senzorii rețelelor de monitorizare a calității aerului au înregistrat valori pentru PM 2,5 de până la 650% mai mari în Sectorul 1, începând de miercuri seară. Un nivel ridicat al poluării a fost și în Sectorul 3, unde a fost o creștere de peste 400% a particulelor inhalabile fine.

Garda de Mediu anunţă că a demarat, încă de miercuri, un amplu control la Primăria Bucureşti.

Citește și
gunoi, gunoaie
România riscă să fie din nou dată în judecată de Comisia Europeană. Gunoaiele sufocă terenuri întregi și ape din toată țara

Acesta vizează:
- modul în care au reacţionat cei responsabili la cele peste 23 de notificări venite din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediul cu privire la depăşirile înregistrate pentru indicatorii urmăriţi la staţiile de monitorizare a calităţii aerului
- calendarul de măsuri şi planul de măsuri pentru îmbunătăţirea calitătii mediului ca întreg şi a calităţii vieţii bucureştenilor
- demersurile pe care le-a făcut Primăria Capitalei în raport cu programul asumat faţă de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor şi comunicat şi către Ministerul Afacerilor Externe, respectiv calendarul de măsuri, elaborarea unui nou PICA (Planul Integrat de Calitate a Aerului) pentru Municipiul Bucureşti, actualizarea studiilor care pot determina cauzele la problemele privind calitatea aerului.

Traficul din București, cea mai importantă sursă de poluare

”Un alt obiectiv al controlului este verificarea modului în care cei responsabili de asigurarea calităţii aerului, şi anume Primăria Capitalei, implementează măsurile pe care şi le-au asumat prin calendarul privind finalizarea PICA 2024-2028. Și aici ne referim, printre altele, la: măsuri de fluidizare a traficului, măsuri de restricţionare a traficului, acolo unde este cazul, programarea investiţiilor în infrastructură ”, a mai transmis Garda de Meidu.

Instituţia arată că, potrivit celui mai recent studiu care a stat la baza elaborării PICA de către PMB, poluarea aerului la nivelul Capitalei este generată de: trafic (58%); încălzire rezidenţială din surse fosile şi alternative (27%); industrie şi alte servicii (13%).

“Acest control pe care l-am demarat în data 20 decembrie va fi un prim pas pentru o monitorizare continuă pe care o realizează Garda Naţională de Mediu, ca organ principal de inspecţie şi control în domeniu, pentru a se asigura că responsabilităţile stabilite prin lege, în sarcina Primariei Capitalei, vor fi duse la bun sfrâşit. În caz contrar, Primăria riscă sancţiuni din partea comisarilor GNM. Ne exprimăm speranţa şi încrederea că aparatul de specialitate al PMB va lua măsurile necesare, astfel încât, în perioada Sărbatorilor, bucureştenii să se bucure de o calitate a aerului îmbunătăţită”, a declarat Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Temeri de poluare cu gaze toxice în Reykjavik, după erupția unui vulcan. Ce spun autoritățile
Temeri de poluare cu gaze toxice în Reykjavik, după erupția unui vulcan. Ce spun autoritățile

Sunt temeri de poluare cu gaze toxice în capitala Islandei, după ce un vulcan a început să arunce lavă de mai bine de 36 de ore.

România riscă să fie din nou dată în judecată de Comisia Europeană. Gunoaiele sufocă terenuri întregi și ape din toată țara
România riscă să fie din nou dată în judecată de Comisia Europeană. Gunoaiele sufocă terenuri întregi și ape din toată țara

Deșeurile care sufocă terenuri întregi și ape din toată România ne aduc nu doar poluare, ci și sancțiuni dure din partea Comisiei Europene, care este la un pas să ne dea din nou în judecată pentru proasta gestionare a gunoaielor.

Poluarea în New Delhi, la un nivel record. Experții avertizează că viața locuitorilor s-ar putea scurta cu 12 ani
Poluarea în New Delhi, la un nivel record. Experții avertizează că viața locuitorilor s-ar putea scurta cu 12 ani

Calitatea aerului din Delhi a atins vineri niveluri severe, iar un smog dens și toxic a învăluit orașul, marcând începutul unui sezon de poluare care a devenit o catastrofă anuală pentru capitala Indiei.  

Poluarea aerului și aparatele de vapat dăunează în aceeași măsură: „Pot să producă cancere de limbă”
Poluarea aerului și aparatele de vapat dăunează în aceeași măsură: „Pot să producă cancere de limbă”

Cum ajunge poluarea în plămâni. Trece prin cavitatea orală, prin nas, prin structurile gâtului. Poluare înseamnă inclusiv aparatele de vapat, pe care nu le considerăm la fel de periculoase precum țigările.  

Valori uriașe de poluare a aerului la unele școli și grădinițe din Capitală. La ce riscuri sunt expuși copiii
Valori uriașe de poluare a aerului la unele școli și grădinițe din Capitală. La ce riscuri sunt expuși copiii

Nivelul de poluare a aerului poate fi un criteriu pentru alegerea școlii copilului.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă