Concurs inedit în România. Zeci de câini nordici s-au întrecut pe malul râului Mureș

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de câini nordici s-au întrecut în acest weekend, împreună cu stăpânii lor, la o competiție inedită de pe malul râului Mureș.

În România, concursurile de atelaje canine sunt mai puțin cunoscute, așa că mulți curioși au venit să vadă tricicletele sau karturile trase de câini.

Zeci de câni veniți din șase județe ale țării și-au dat întâlnire la competiția de pe malul râului Mureș, din localitatea Sângeorgiu de Mureș. Printre aceștia s-a aflat și Thor, un câine din rasa malamut de Alaska. Are doar un an și cinci luni, însă a ajuns deja la 40 de kilograme. Este unul dintre cei mai tineri participanți, iar în ultimele luni s-a pregătit intens alături de stăpânul lui, pentru primul lui concurs de atelaje canine.

Bogdan Voicu, stăpânul lui Thor: „El este Thor, este un exemplar de malamut de Alaska, are un an și cinci luni. Cam cel puțin două antrenamente pe săptămână încercăm să facem. Facem antrenamente cu bicicleta, cam șapte kilometri la un antrenament”.

La start au fost prezenți campionii în acest domeniu, alături de câinii lor care, pentru a face performanţă, sunt trataţi regeşte.

Citește și
Pompieri
Exercițiu de amploare, în Mureș. Scenariul: O localitate a fost măturată de un taifun și sunt numeroase victime
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Baroti Botond concurent: „Avem 30 de căini. Eu sunt șeful haitei. Săptămânal, o dată. Dacă ne pregătim de competiții, mai multe, dar anul acesta nu plecăm la Mondiale”.

Berende Bogdan, campion: „Costurile de transport, harnașamente, mâncare, educarea câinilor, antrenamentele zilnice, tot ce se întâmplă, necesită sume mari de bani. Cinci, șase antrenamente pe săptămână, ca să îi aduc în forma fizică de invidiat și să mă prezint onorabil”.

Cursele de atelaje canine au apărut de puțin timp în România. Pe timp de iarnă, câinii antrenaţi trag sănii, iar din primăvară pâna toamnă săniile se schimbă cu triciclete sau atelaje speciale.

Liviu Oroian, organizator:
„La acest sport sunt în predominant căinii nordici, de acolo a și început cu căinii care trag săniile, iar la partea de atelaj canin este un sport pe uscat. Sunt niște echipamente speciale, cu niște hamuri cu amortizoare linii de tracțiune, sunt niște triciclu sau cărucioare pe roți”.

Concursul a fost organizat pentru prima oară în Sângeorgiu de Mureș, datorită spațiului mare de desfășurare și pentru că zona râului Mureș este accesibilă.

Sofalvi Szabolcs, primar Sângeorgiu de Mureș: „În funcție de câți cai sunt - evident nu vorbim de cai putere ci de căini putere - concursul este mai ușor”.

La eveniment au venit concurenți din județele Mureș, Cluj, Harghita, Sibiu, Bihor și Bistrița Năsăud. Traseul pe care participanţii trebuie să îl parcurgă are o lungime de 4,5 kilometri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O nouă șansă la viață pentru cinci români. Familia unui pacient din Mureş, aflat în moarte cerebrală, i-a donat organele
O nouă șansă la viață pentru cinci români. Familia unui pacient din Mureş, aflat în moarte cerebrală, i-a donat organele

Cinci persoane din Cluj-Napoca, Alba Iulia şi Bucureşti au o nouă şansă la viaţă, după ce familia unui pacient din Târgu Mureş, aflat în moarte cerebrală, a ales să doneze organele acestuia.

Exercițiu de amploare, în Mureș. Scenariul: O localitate a fost măturată de un taifun și sunt numeroase victime
Exercițiu de amploare, în Mureș. Scenariul: O localitate a fost măturată de un taifun și sunt numeroase victime

Într-un amplu exercițiu european, desfășurat simultan în mai multe țări, în Mureș a fost simulată intervenția în caz de catastrofă.

Un cerb a căzut într-un canal aflat pe marginea DN 15. Pompierii din Mureș au intervenit de urgență
Un cerb a căzut într-un canal aflat pe marginea DN 15. Pompierii din Mureș au intervenit de urgență

Pompierii din Mureș au reușit să salveze un cerb care căzuse într-un canal de pe marginea Drumului Național 15, între localitățile Dumbrăvioara și Ernei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.