Companiile taie din beneficiile angajaților, din cauza crizei. Fără petreceri de Crăciun și excursii

×
Codul embed a fost copiat

Într-un an în care un angajator din 10 ia în calcul să facă reduceri de personal, bonusurile de Crăciun au fost tăiate pentru mulţi salariaţi.

Nu mai au legătură cu performanţele, ca în alţi ani, ci cu pierderile firmelor care în 2020 au fost date peste cap de criza sanitară. De pe lista de beneficii au dispărut petrecerile de Crăciun sau excursiile cu colegii.

În perioada Crăciunului, petrecerile între colegi sau excursiile cu echipa reprezentau o investiţie asumată de angajatori. Erau un bonus pe care angajaţii îl primeau pentru munca de un an.

Anul acesta însă, sărbătorile în companii arata total diferit. Petrecerile sau ieşirile în grupuri mari nu sunt deocamdată permise de autorităţi. Dar nici firmele nu mai vor să facă astfel de investiţii într-un an în care bugetele au fost date peste cap de pandemie. Iar acolo unde se dau bonusuri, sunt la acelaşi nivel sau mai mici că anul trecut.

Silvia Dumitrescu: "Valoarea acestui bonus este cuprinsă între 250 de lei că mediană şi 520 de lei ca valoare maximă, astea fiind sume brute. Pot fi atât în bani dar mai ales în acele tichete cadou"

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Să luăm exemplul unei confederaţii cu peste 1.300 de companii, care însumează în total 150.000 de angajaţi. Doar 20% dintre firme iau în calcul că anul acesta să dea bonusuri salariaţilor.

Cristina Chiriac: "Valoarea cadoului a scăzut extrem de mult, companiile care acordau bonusuri de până la 500 de euro se gândesc anul acesta la maxim 25% din valoarea primelor din anii precedenţi."

Nici cadourile de Crăciun nu mai reprezintă o opţiune pentru multe companii. Acest lucru este resimţit din plin de firmele care organizează evenimente sau livrează coşuri de cadouri.

Alice Ivan, manager firmă: "Comenzile pentru coşurile cadou au scăzut cu 45% anul acesta faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi doar trei companii au apelat la noi pentru a le organiza petrecerea în sistem online."

Într-un an în care sute de mii de angajaţi muncesc de acasă, specialiştii în resurse umane spun că este esenţial pentru colegi să se revadă. Chiar şi într-o petrecere online, unde se pot bucura de un concert special organizat pentru ei, cu un barman care să îi înveţe să îşi pregătească băuturile trimise din timp, acasă.

Ştefana Kadima, director agenţie de publicitate: "Există această nevoie de a avea experienţe comune iar cadourile de Crăciun pot fi o experienţă comună, toţi angajaţii unei mari companii care se bucură de o experienţă, de un cadou pe care îl primesc cu toţii şi de o petrecere online în care să îşi ia la revedere de un complicat şi totodată să se mai vadă, să interacţioneze."

Un studiu arată că în 2020, bonusurile oferite de companii au fost diferite faţă de anii trecuţi. De exemplu, pentru că mulţi angajaţi au muncit de acasă, a fost nevoie de sesiune de pregătire în mediul online, iar acestea au fost trecut la beneficii. La fel şi asigurările private de sănătate, normale în context actual. Pe de altă parte, în acest an au fost mai puţini angajaţi care au beneficiat de maşină de serviciu. Studiul a fost făcut pe 400 de companii din întreaga ţară.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O fetiţă de 6 ani şi mama ei au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea. Au fost duse la spital
O fetiţă de 6 ani şi mama ei au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea. Au fost duse la spital

O minoră în vârstă de şase ani şi mama ei au ajuns la spital, miercuri dimineaţa, după ce au fost accidentate de o maşină pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Filmul crimei din Oradea, unde o femeie a fost găsită moartă într-un geamantan. Trei persoane au fost reţinute
Filmul crimei din Oradea, unde o femeie a fost găsită moartă într-un geamantan. Trei persoane au fost reţinute

Trei persoane, două femei şi un bărbat, au fost reţinute pentru 24 ore în cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit marţi dimineaţă într-o remorcă pe strada Oneştilor din Oradea.

Schema prin care mai mulți indivizi furau bani din conturile unor cetăţeni străini. Victimele erau uneori sechestrate
Schema prin care mai mulți indivizi furau bani din conturile unor cetăţeni străini. Victimele erau uneori sechestrate

Mai multe persoane sunt acuzate că abordau cetăţeni străini, pe care îi invitau să consume alcool, iar apoi, folosindu-le cardurile sau telefoanele, le sustrăgeau bani din conturi.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.