Comisia Europeană obligă România să ia măsuri urgente în privința aerului poluat și reducerea amoniacului din fermele de vaci

×
Codul embed a fost copiat

Comisia Europeană a declanșat procedura de sancționare și obligă România să ia măsuri urgente în privința aerului poluat și să reducă amoniacul provenit din fermele de vaci.

Ministrul agriculturii spune că, spre deosebire de alte state, România nu are atât de multe animale. Așa că ar trebui să primească fonduri mai mari pentru ca fermele să fie modernizate astfel încât să polueze mai puțin.

După nivelul ridicat de praf din orașe, care face aerul tot mai greu de respirat, fermele de animale, în special cele de vaci sunt cele care poluează cel mai mult în România. Comisia europeană cere măsuri urgente.

Potrivit documentului oficial, România, alături de alte 13 țări europene, cum ar fi Danemarca, Spania ori Austria nu a reușit să își îndeplinească angajamentele privind reducerea mai multor poluanți care afectează aerul pe care îl respirăm. Comisarii europeni fac referire în principal la amoniacul provenit din sectorul agricol.

Sunt vizate, în special, fermele de bovine care poluează cel mai mult.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Vacile elimină metan şi amoniac atât prin respirație, cât și prin dejecții, spun experții. Odată eliberat în aer, în combinație cu alte substanțe, pot deveni periculoase pentru oameni. Durează 12 ani până când metanul se transformă în dioxid de carbon și este absorbit de plante. Este un circuit închis, spun experții, astfel concentrațiile de metan eliberate de animele în aer pot fi ținute în frâu dacă efectivele rămân constante.

Aflat la Bruxelles, ministrul agriculturii Petre Daea îi apără pe fermierii români. De altfel, majoritatea miniştrilor din ţările europene spun că doar fermele mari ar trebui să ia măsuri, pentru ca acestea poluează.

Petre Daea, Ministrul Agriculturii: ”România are, în total, a cincea cea mai mare populație de vaci, porci, oi și capre din Uniunea Europeană, cu aproape 20 de milioane de capete. Totuși, potrivit datelor, de 20 de ani încoace efectivele sunt în scădere”.

Experţii spun că dejecțiile din ferme, depozitate incorect, direct pe sol ori pe platforme neacoperite poluează. În plus, milioane de metri cubi de ape uzate, neepurate, se scurg anual în sol sau direct în râuri și lacuri, de la fermele de animale.

Alin Mituţa, europarlamentar în Comisia pentru Agricultură: ”România are două probleme mari. Pe de o parte, România încă nu are un plan în acest domeniu. Și suntem trimiși deja la Curtea de Justiție cu această problemă și avem probleme care țin de tehnologizarea fermelor. Avem bani în PNRR tocmai pentru a tehnologiza fermele și a emite mai puțin metan”.

Comisarii cer dotarea fermelor cu echipamente care să limiteze emisiile periculoase sau mărirea spaţiului pentru animale. În România astfel de ferme, prietenoase cu mediul, sunt puține. Afacerea familiei Zifceak, din Timiș, este una dintre ele. Aici cresc peste 3 mii de vaci, iar tot bălegarul provenit de la ele este colectat și valorificat.

Leonard Gonciulea, directorul fermei: Toate dejecțiile pe care le producem în grajd sunt preluate automat, mixate, la nivelul de grajd, după care sunt transportate în acest bazin colector, intră în aceste două bazine foarte mari, de 6 mii de metri cubi, și are loc procesul de fermentare. O fermentare de tip anaerob, adică închis, fără aer. Descopunerea lor nu face altceva decât să ducă la producerea de gaz metan„.

Cu alte cuvinte, un astlfel sistem neutralizează toate gazele nocive.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Specia care riscă să dispară. Populaţia scade vertiginos
Specia care riscă să dispară. Populaţia scade vertiginos

Populaţia de pinguini Humboldt s-a redus dramatic în zonele situate pe coasta centrală a statului Chile. Este una dintre cele mai vulnerabile dintre cele 18 specii de pinguini din lume, fiind în pericol de dispariţie, au avertizat marţi experţii.

Se extinde baza aeriană de la Kogălniceanu. Au început lucrările la prima pistă construită de MApN în ultimii 30 de ani
Se extinde baza aeriană de la Kogălniceanu. Au început lucrările la prima pistă construită de MApN în ultimii 30 de ani

Au fost inaugurate lucrările la noua pistă a bazei aeriene Mihail Kogălniceanu.

În ce condiții este preparată, de fapt, mâncarea în restaurantele de pe Aeroportul Otopeni. Ce nereguli au fost constatate
În ce condiții este preparată, de fapt, mâncarea în restaurantele de pe Aeroportul Otopeni. Ce nereguli au fost constatate

Mai multe restaurante și magazine de pe Aeroportul Otopeni au fost închise de Autoritatea pentru Protecția Consumatorului.  

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.