Colegii și pacienții îl plâng pe chirurgul răpus de Covid-19. A dat consultaţii până în ultima clipă

×
Codul embed a fost copiat

După aproape 50 de zile de luptă teribilă cu boala, un medic de la Spitalul Universitar a fost răpus de Covid- 19. Era un chirurg dedicat, spun colegii care îl plâng acum, dar și foștii pacienți.

Aceștia din urmă au scris mesaje emoționante pe rețelele de socializare. În România, peste 2.000 de angajați ai unităților sanitare au fost infectați, iar 13 dintre ei s-au stins.

Un om bun, extrem de modest, care își făcea meseria cu pasiune. Așa îl descriu colegii pe chirurgul ucis de noul virus. 

Avea 65 de ani și din 2004 lucra în secția de chirurgie toracică a Spitalului Universitar.

Chirurgul de la Spitalul Universitar a fost diagnosticat cu noul virus în urmă cu mai bine de o lună și jumătate.

Citește și
Sondaj: Mai puțin de jumătate dintre români s-ar vaccina împotriva coronavirusului
Sondaj: Mai puțin de jumătate dintre români s-ar vaccina împotriva coronavirusului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

A fost internat inițial la spitalul ”Victor Babeș”, apoi a fost transferat la Institutul ”Matei Balș”, unde i s-a agravat starea de sănătate. Într-un final medicii de aici au luat decizia să îl mute la Institutul ”Marius Nasta”, unde s-a stins.

Dr. Beatrice Mahler, manager ”Marius Nasta”: ”Domnul doctor a ajuns la secția de ATI destinată pacienților cu infecție SARS COV 2 din Institutul ”Marius Nasta” în urmă cu 11 zile. La internare era într-o stare severă, iar acest lucru s-a menținut. Comorbiditățile multiple au dus la un final nedorit. Sincere condoleanțe familiei”.

 

A dat consultații și când era internat

 

Dăruirea pentru profesie a arătat-o până în ultima clipă și, spun colegii, ultima consultație a dat-o pacient fiind, la ”Matei Balș”. 

Doctorii de acolo aveau nevoie de părerea unui chirurg toracic, așa că nu a ezitat să îi ajute. Cei care l-au cunoscut au pentru el doar vorbe bune.

Petruța Doamnei, pacientă: ”Am avut o problemă la plămâni și dânsul m-a operat de două ori. Când aveam simptome sau mă simțeam rău, puteam să apelez la orice oră. Un om minunat, știa să mă îmbărbăteze, să fie lângă mine”.

Și pe rețelele de socializare foștii pacienți au lăsat mesaje emoționante.

”Am fost pacienta dumnealui, m-a salvat de cancer! A avut grijă de mine, m-a ajutat și îmbărbătat timp de trei ani. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace pe acest doctor și OM minunat!”.

”Am avut onoarea să lucrez cu dumnealui! Un OM cum rar se poate întâlni, un medic de excepție, un coleg în adevăratul sens al cuvântului! Drum lin suflet bun! Cu siguranță vei ajunge în Rai!”.

Chirurgul de la Spitalul Universitar ridică la 5 numărul medicilor uciși de Covid-19. De la începutul pandemiei, spun cei de la Institutul Național de Sănătate Publică, peste 2.600 de angajați din spitale s-au îmbolnăvit. 13 au murit.

Viorel Hușanu, liderul Sanitas București: ”La un moment dat, 20% din cei infectați erau cadre medicale, acum a scăzut procentul undeva la 15%, datorită mijloacelor de protecție care au început să vină, dar și datorită experienței. La început nu știau cum să se echipeze, cum să se dezechipeze, în momentul de față toți cunosc procedurile”.

Cele mai multe dintre cadrele medicale infectate sunt din Suceava, Focșani, Arad și Deva.

Autoritățile spun că, în general, au avut forme ușoare de boală și s-au vindecat. Peste 2.000 la număr. În total, numărul românilor infectați a urcat la 17.191.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Coronavirus România, LIVE UPDATE 19 mai. 155 de cazuri noi de îmbolnăvire. 1137 de decese
Coronavirus România, LIVE UPDATE 19 mai. 155 de cazuri noi de îmbolnăvire. 1137 de decese

S-au înregistrat 17.191 de cazuri de îmbolnăvire până acum și 1137 de decese.

Sondaj: Mai puțin de jumătate dintre români s-ar vaccina împotriva coronavirusului
Sondaj: Mai puțin de jumătate dintre români s-ar vaccina împotriva coronavirusului

Doar o treime dintre români mai au încredere în stat, în timp ce jumătate din populație crede că țara va ieși mai dezbinată din această criză.

Mărturia dramatică a unui bărbat de 92 de ani din Botoșani, vindecat de coronavirus
Mărturia dramatică a unui bărbat de 92 de ani din Botoșani, vindecat de coronavirus

Un bătrân de 92 de ani din județul Botoșani este unul dintre cei mai vârstnici pacienți din România care s-au vindecat de covid-19.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.