Codul Rutier, modificat în favoarea șoferilor care depășesc viteza legală cu peste 70 de kilometri în localități

×
Codul embed a fost copiat

Parlamentarii au decis să le arate îngăduință șoferilor care nu respectă regulile de circulație.

Au modificat Codul Rutier în așa fel încât polițiștii nu vor mai putea ridica pe loc permisele celor care depășesc viteza legală cu peste 70 de kilometri în localități.

Bende Sándor, deputat UDMR, președintele Comisiei de Industrii: „S-a dat posibilitatea ca o faptă dacă totuși s-a întâmplat, să nu agravam situația unor persoane colaterale, cum ar fi familia, copii mici. Cel care conduce ar trebui să-și asume. Copiii din această mașină nu poate să sufere, să aștepte, să stea acolo flămânzi, fără apă. Am permis de conducere de mai mult de 30 de ani, am condus aproximativ două milioane de kilometri, mi s-au întâmplat și lucruri bune, și mai puțin bune, am plătit și amenzi, am avut și permisul suspendat.”

Reporter: Pentru viteză?

Bende Sándor: „De toate, am încălcat regulile de circulație, am depășit și pe linia continuă.”

Citește și
radar
Un tânăr a fost reținut după ce a gonit cu 181 km/h pe contrasens, în Mureș. Ce au descoperit polițiștii ulterior
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Reporter: Sunteți de partea vitezomanilor?

Bende Sándor: „Depășirea pe linia continuă nu înseamnă viteză.”

Modificările au fost făcute de parlamentarii din mai multe comisii. Șoferii care sunt sancționați in mod repetat pentru că depășesc coloanele, trec pe roșu la semafor, vorbesc la telefon sau nu respectă indicațiile polițistului nu mai riscă să rămână fără permis timp de șase luni, cum era prevăzut în forma propusă de Guvern, ci doar trei luni.

Iar vitezomanii care merg prin orașe cu 120 de kilometri pe oră nu mai rămân pe loc fără permis, ci primesc o dovadă valabilă 15 zile. Ministrul de Interne a cerut ca aceste modificări să fie respinse de Camera Deputaților, care este și for decizional.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Poliția instalează 300 de radare fixe. Șoferii vitezomani vor fi înştiinţaţi automat că au primit o amendă
Poliția instalează 300 de radare fixe. Șoferii vitezomani vor fi înştiinţaţi automat că au primit o amendă

O informație care îi vizează pe cei obișnuiți să apese pedala de accelarație: Ministerul Transporturilor și-a propus să investească în 500 de camere de supraveghere, care vor fi instalate pe șosele, ca să depisteze abaterile din trafic.

Un tânăr a fost reținut după ce a gonit cu 181 km/h pe contrasens, în Mureș. Ce au descoperit polițiștii ulterior
Un tânăr a fost reținut după ce a gonit cu 181 km/h pe contrasens, în Mureș. Ce au descoperit polițiștii ulterior

Poliţiştii au reţinut un tânăr, în vârstă de 22 de ani, care a fost înregistrat cu aparatul radar conducând un autoturism cu o viteză de 181 de km/h pe sensul opus de mers, în localitatea Morăreni.

Ce a pățit un tânăr de 22 de ani care a condus cu aproape 200 de km/h în localitate
Ce a pățit un tânăr de 22 de ani care a condus cu aproape 200 de km/h în localitate

Un șofer în vârstă de 22 de ani a fost oprit și amendat de polițiști din Târgu Mureș după ce a condus în localitate cu aproape 200 de km/h oră.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.