Codul roșu de caniculă a pus ambulanțele în mișcare. Intervenții la oameni care leșină pe stradă

×
Codul embed a fost copiat

Este apogeul codului roşu de caniculă din vestul țării, spun meteorologii, care anunță că pot fi chiar şi 41 de grade la umbră, plus disconfort termic accentuat.

Alte 11 judeţe sunt în cod portocaliu de căldură înăbuşitoare, iar restul ţării - în cod galben.

Arşiţa va dura cel puţin până în weekend, iar persoanele cu cu probleme de sănătate ar trebui să nu înfrunte aceste temperaturi toride, și să stea la adăpost.

Acest val de aer fierbinte, colorat pe hărţile meteo în roşu intens şi venit din Africa, a încins vestul ţării.

O cameră cu termoviziune din Arad a măsurat pe o bancă 50 de grade Celsius, iar pe un leagăn - aproape 58. Asfaltul este la fel de fierbinte.

Citește și
Vremea azi, 24 iunie. Caniculă peste tot în țară, cu temperaturi care ajung la 41 de grade la umbră
Vremea azi, 24 iunie. Caniculă peste tot în țară, cu temperaturi care ajung la 41 de grade la umbră
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În Timişoara, din cauza caniculei, unui bărbat i s-a făcut rău în maşină.

„Am parcat acolo, a spus că se simte rău şi a leşinat", spune persoana care îl însoțea.

Andrei Lache, medic SMURD Timișoara: „Lipotimic, probabil deshidratat din cauza căldurii. O să meargă la spital."

Ambulanțele au fost chemate la cazuri similare în toate judeţele aflate sub cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic ridicat.

În Baia Mare, în salvare a ajuns o femeie de 80 de ani căreia i s-a făcut rău pe strada - de căldură.

În alte locuri, razele fierbinţi ale soarelui au provocat incendii. Mansarda unui bloc din Timişoara s-a aprins după ce cablurile electrice ale unei instalaţii de aer condiţionat - trase prin acoperişul imobilului - s-au încins. 28 de locatari au fost evacuaţi.

„Unitatea de măsură e pe terasă iar legătura se face prin pod, şi a luat foc în pod." explică persoanele de la fața locului.

Meteorologii spun că este doar începutul acestui episod de caniculă, pentru că va fi şi mai cald.

În şapte judeţe va fi cod roşu de temperaturi extreme şi disconfort termic deosebit de accentuat. Se vor înregistra chiar şi 41 de grade Celsius - valori comparabile cu recordurile absolute ale perioadei.

Temperaturile resimţite vor fi şi cu zece grade mai mari.


Toate bisericile din Timișoara rămân deschise, pentru că sunt răcoroase


La Arad, temperatura măsurată într-un loc de joacă arată valori foarte ridicate.

„Copiii nu ar trebui să se dea pe acest tobogan care în momentul de faţă are 57,7 grade. Imposibil. Este periculos să îl atingi."

Cald va fi şi în restul ţării şi se pot produce fenomene meteo extreme.

Este deja a doua zi de disconfort termic deosebit de accentuat în vestul ţării, însă joi este cel mai rău. Medicii de la ambulanţă au fost chemaţi să ajute oameni cărora li s-a făcut rău, din cauza căldurii. Echipajele au fost solicitate după ce unui bărbat de 60 de ani i s-a făcut rău într-un autobuz. I-au acordat primul ajutor la faţa locului, apoi l-au dus la spital pentru investigaţii suplimentare.

Iar la Satu Mare, o femeie de 42 de ani a făcut o criză de lipotimie, în faţa unui magazin, tot din cauza căldurii. şi a ajuns și ea la spital. Pe de altă parte, în oraşele aflate sub cod roşu, funcţionează de astăzi puncte de prim ajutor, unde aşteaptă un asistent pregătit să ajute. Tot acolo se găseşte şi apă potabilă. În plus, s-a luat decizia ca bisericile să rămână deschise pe toată durata zilei, pentru că sunt spaţii răcoroase, unde oamenii se pot refugia de arşiţă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Coduri galbene, portocalii și roșii în toată țara. Furtuni, caniculă și disconfort termic accentuat
Coduri galbene, portocalii și roșii în toată țara. Furtuni, caniculă și disconfort termic accentuat

Meteorologii au actualizat avertizările transmise, până joi seara urmând să fie Cod galben de furtuni în zonele de munte, în Dobrogea, Moldova şi Muntenia.

Vremea azi, 24 iunie. Caniculă peste tot în țară, cu temperaturi care ajung la 41 de grade la umbră
Vremea azi, 24 iunie. Caniculă peste tot în țară, cu temperaturi care ajung la 41 de grade la umbră

Căldura a pus stăpânire pe ţară şi situaţia devine alarmantă joi şi vineri. Avem cod roșu de temperaturi extreme în zonele vestice, pe unde se vor atinge chiar şi 40...41 de grade la umbră, iar stresul termic va fi foarte ridicat.

Canicula a pus stăpânire pe țările din Balcani. Cod roșu în Serbia, Bosnia și Kosovo
Canicula a pus stăpânire pe țările din Balcani. Cod roșu în Serbia, Bosnia și Kosovo

Valul de caldură care topeşte România se resimte şi în ţările din Balcani. În Serbia, Bosnia şi Kosovo este cod roşu de caniculă.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă