Cine sunt şoferii care l-au oprit pe TIR-istul beat din Belarus care a fost foarte aproape să producă o tragedie

alin

Șoferul de TIR din Belarus filmat în timp ce gonea beat pe șoselele din Bihor a fost oprit de doi tineri, unul dintre ei fiind poliţist în timpul liber.

Șoferul de TIR din Belarus filmat în timp ce gonea beat pe șoselele din Bihor a fost arestat pentru 20 de zile. Bărbatul de 39 de ani avea o alcoolemie de 4 la mie, potrivit eBihoreanul.

Șoferul a fost filmat duminică în timp ce mergea cu camionul în zig-zag pe DN 79, între Mădăras şi Inand. TIR-ul a intrat de nenumărate ori pe contrasens, și chiar a forțat o mașină să iasă pe acostament pentru a evita un impact frontal.

Şoferul din spatele TIR-ului, Călin Trifa, l-a claxonat kilometri întregi pe şofer, care a şi oprit într-un final, moment în care în ajutorul lui a sărit şi un alt şofer, Alin Laza, un poliţist aflat în timpul liber, care se afla în trafic împreună cu familia.

”Alin s-a urcat pe la scara șoferului. Prin geamul deschis și-a dat seama cu ușurință că șoferul era băut. Acesta devenise chiar recalcitrant, țipa la Alin să-l lase în pace, în timp ce ambala furios motorul, dând semne că vrea să-și continue drumul.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Alin a deschis ușa și reușit să-l tragă jos din mașină, în timp ce celălalt șofer, urcat pe partea din dreapta, a oprit motorul și a scos cheile din contact”, a menționat Ministerul de Interne printr-o postare pe Facebook.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi, în urma primelor verificări, a fost reţinut pentru 24 de ore în Arestul Poliţiei Bihor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un bărbat a fost găsit de jandarmi cu un cuțit asupra lui într-un autobuz din Râmnicu Vâlcea
Un bărbat a fost găsit de jandarmi cu un cuțit asupra lui într-un autobuz din Râmnicu Vâlcea

Un bărbat de 63 de ani va fi cercetat pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după ce un echipaj de jandarmi l-a surprins cu un cuţit asupra lui într-o staţie de autobuz din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Focuri de armă pentru oprirea unui autoturism neînmatriculat, plin cu ţigări, în Maramureș. Șoferul avea permisul suspendat
Focuri de armă pentru oprirea unui autoturism neînmatriculat, plin cu ţigări, în Maramureș. Șoferul avea permisul suspendat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vişeului au acţionat în forţă pentru blocarea în trafic a unui autoturism neînmatriculat, plin cu baxuri cu ţigări.

Descoperire de 5 milioane de euro în Portul Constanţa. Ce au găsit poliţiştii de frontieră în patru containere. FOTO
Descoperire de 5 milioane de euro în Portul Constanţa. Ce au găsit poliţiştii de frontieră în patru containere. FOTO

Aproximativ 33.000 de perechi de încălţăminte sport contrafăcută, în valoare de 5 milioane de euro, au fost descoperite în patru containere sosite în Portul Constanţa, au anunţat poliţiştii de frontieră.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.