Cinci români, implicați în accidentul uriaș din Ungaria, soldat cu un deces. Peste 40 de vehicule s-au ciocnit în lanț

×
Codul embed a fost copiat

Potrivit datelor obţinute până în prezent, în total cinci români, dintre care unul cu dublă cetăţenie, au fost implicaţi în uriașul accident care a avut loc, sâmbătă, în Ungaria, a precizat Ministerul Afacerilor Externe.

 

În continuarea precizărilor de presă din data de 11 martie 2023, (http://www.mae.ro/node/61280), Ministerul Afacerilor Externe informează că Ambasada României la Budapesta a fost contactată prin intermediul numărului de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice de către alţi doi cetăţeni români implicaţi în accidentul rutier produs pe autostrada M1 din Ungaria, între localităţile Tatabanya şi Budapesta. Astfel, potrivit datelor obţinute până la acest moment, în total cinci cetăţeni români, dintre care unul cu dublă cetăţenie, au fost implicaţi în gravul accident de circulaţie. Dintre aceştia, doi au fost spitalizaţi, unul dintre cetăţenii români spitalizaţi fiind deja externat şi deplasându-se în România. Celălalt cetăţean român internat primeşte, în continuare, îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol”, a informat MAE.

Mai mult decât atât, persoanele în cauză au solicitat sprijinul ambasadei pentru recuperarea bunurilor din autoturismele avariate, aflate în custodia autorităților ungare.

În ceea ce priveşte persoana decedată în urma accidentului, MAE anunță că autorităţile ungare au precizat că aceasta nu este cetăţean român.

Ambasada României la Budapesta continuă dialogul cu autoritățile locale și cu familiile cetățenilor români, fiind pregătită să acorde asistență consulară conform competențelor legale.

Citește și
furtuna ungaria
Uriașul accident din Ungaria a fost produs de un vânt puternic ca un uragan. Recordul atins de rafalele de vânt
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

Un carambol uriaș s-a produs, sâmbătă, în apropierea capitalei Ungariei, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața, iar alte zeci au fost rănite și transportate la spital, dintre care 19 în stare gravă. Poliția maghiară a declarat că această coliziune, în care au fost implicate cinci tractoare cu remorcă și alte 37 de vehicule de diferite dimensiuni, a avut loc pe autostrada M1, la aproximativ 25 de kilometri vest de Budapesta.

 

Din cauza impactului multiplu, 19 vehicule au luat foc, iar Direcția Națională de Protecție împotriva Dezastrelor din Ungaria a precizat că incendiile au fost stinse și că patru elicoptere de salvare, precum și echipe de pompieri și de salvare din numeroase orașe din apropiere au ajuns la fața locului pentru a trata răniții.

Operatorul autostrăzilor din Ungaria, Hungarian Concession Infrastructure Development Plc, a scris într-o postare pe Facebook că o furtună de praf localizată ar fi putut cauza reducerea bruscă a vizibilității, notează Washington Post.

În imaginile video de mai sus se poate vedea că autovehiculul din care s-a filmat avea o viteză de 90 de km/oră în momentul în care a intrat în această coliziune. Clipul video a fost postat pe o comunitate online a șoferilor români de TIR.

Potrivit informaţiilor făcute publice de Poliţia din Ungaria, în timpul îndepărtării autovehiculelor avariate în accidentul de pe M1, a fost găsit trupul neînsufleţit al unei persoane.

Trupul neînsufleţit al unei persoane, găsit sub o maşină care a ars

Trupul victimei a fost găsit sub rămăşiţele unei maşini care a ars complet.

Sâmbătă seara, cercetările la locul accidentului erau încă în desfăşurare.

Potrivit presei ungare, 39 de persoane au fost transportate la spitale din Győr, Tatabánya, Székesfehérvár şi Budapesta.

Poliţia anunţa anterior că accidentul s-a produs în jurul orei 14:25 şi în total cinci camioane şi 37 de autoturisme s-au ciocnit pe tronsonul kilometrului 26 al autostrăzii M1, pe sensul de ieşire din Budapesta.

Potrivit datelor preliminare, în urma accidentului au ars 19 vehicule, iar în total 36 de persoane au fost rănite, dintre care o persoană a suferit leziuni care îi pun viaţa în pericol, iar 13 persoane au suferit răni grave.

Poliţia a închis autostrada M1 în ambele sensuri.

La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţa că din primele informaţii obţinute în urma accidentului produs în Ungaria reieşea că au fost implicaţi şi trei cetăţeni români, dintre care unul a fost grav rănit.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Momentul producerii carambolului de coșmar din Ungaria a fost filmat. Imagini șocante surprinse la fața locului | VIDEO
Momentul producerii carambolului de coșmar din Ungaria a fost filmat. Imagini șocante surprinse la fața locului | VIDEO

O cameră de bord aflată pe una dintre mașinile care au fost implicate în uriașul carambol care a avut loc, sâmbătă, pe autostrada M1 din Ungaria, a surprins momentul coliziunii.

Uriașul accident din Ungaria a fost produs de un vânt puternic ca un uragan. Recordul atins de rafalele de vânt
Uriașul accident din Ungaria a fost produs de un vânt puternic ca un uragan. Recordul atins de rafalele de vânt

Capitala Ungariei a înregistrat, sâmbătă, un record în ceea ce priveşte puterea vântului, care a atins la rafală, pe Dealul Janos, viteza de 117 km/h, a anunţat Serviciul Naţional de Meteorologie.

Mai mulți români se află printre victimele groaznicului accident din Ungaria. Informații oficiale de la MAE
Mai mulți români se află printre victimele groaznicului accident din Ungaria. Informații oficiale de la MAE

Cel puțin trei români se află printre cele 36 de persoane rănite în uriașul accident care a avut loc sâmbătă după amiază pe o autostradă din Ungaria, potrivit MAE. Unul ditre români este în stare gravă.  

Accident uriaș în Ungaria, cu români printre victime. Peste 40 de TIR-uri și mașini s-au ciocnit. A izbucnit și un incendiu
Accident uriaș în Ungaria, cu români printre victime. Peste 40 de TIR-uri și mașini s-au ciocnit. A izbucnit și un incendiu

Accident cumplit pe o autostradă din Ungaria. Peste 40 de TIR-uri și autovehicule s-au ciocnit în lanț la kilometrul 26 al autostrăzii M1, posibil din cauza unei furtuni de praf. Un incendiu a izbucnit imediat după impact.  

Franța, Ungaria și Bulgaria blochează sancțiunile UE asupra sectorului energiei nucleare din Rusia (presă)
Franța, Ungaria și Bulgaria blochează sancțiunile UE asupra sectorului energiei nucleare din Rusia (presă)

Cel puțin trei state din Uniunea Europeană împiedică sancțiunile blocului comunitar împotriva sectorului energiei nucleare din Rusia, inclusiv pe cele care vizează compania Rosatom, anunță presa din Polonia.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.