CFR Călători și Tarom vor primi ajutoare de milioane de euro de la Guvern, după pagubele suferite în pandemie

×
Codul embed a fost copiat

Companiile românești din domeniul transporturilor, care au avut pagube în pandemie, primesc ajutoare de milioane de euro de la Guvern.

Este vorba despre Tarom, iar Comisia Europeană și-a dat acordul de curând și pentru CFR Călători. Operatorul aerian național a primit o parte din bani, însă așteaptă o nouă tranșă. Trebuie să concedieze încă vreo 50 de oameni, cei mai mulți, însoțitori de zbor.

CFR Călători va primi aproape 44 de milioane de euro. Aprobarea venită de la Comisia Europeană va permite Guvernului României să ofere ajutor de stat CFR Călători pentru paguba financiară suferită în perioada aprilie-august 2020.

Este vorba de perioada restricțiilor dure impuse de stat, care a redus numărul de călători. În mod normal, banii vor ajunge în conturile companiei într-o lună sau două.

Am întrebat CFR Călători cum vor fi cheltuiți banii, mai ales că operatorul feroviar nu are suficiente vagoane, iar pasagerii se plâng de condițiile din trenuri și gări. Reprezentanții companiei transmit sec că ajutorul de stat va fi utilizat pentru acoperirea pierderilor.

Citește și
Cătălin Prunariu
Cătălin Prunariu a demisionat de la conducerea TAROM. Mihăiţă Ursu îl va înlocui
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Comunicat CFR Călători: „Ajutorul de stat pentru CFR Călători va fi utilizat în vederea acoperirii pierderilor înregistrate de companie”.

Și operatorul aerian național se bazează pe ajutorul de stat pentru a putea supraviețui.

În primăvara anului 2020, Tarom a primit aprobare de la Uniunea Europeană pentru 36 de milioane de euro. Banii au intrat în conturi și au fost cheltuiți pentru plata biletelor neonorate, pe salarii, dar și pentru alte cheltuieli curente.

Cei de la Tarom au sperat în total la un ajutor de stat de 150 de milioane de euro. Suma a fost redusă la 85 milioane de euro, în plus, Comisia Europeană a cerut restructurări.

300 de oameni trebuie să plece, în plus, trebuia modernizată și uniformizată flota. Până acum au plecat voluntar cu salarii compensatorii aproape 250 de oameni. Alți 50 vor fi restructurați după un concurs.

În cazul flotei, din cele 25 de avioane, Tarom vrea să vândă patru Boeing 737.300 și patru Airbus 318. În locul lor ar urma să fie cumpărate patru Boeing Max și trei ATR.

Din ajutorul de stat, Tarom va rămâne cu 30 de milioane pentru dezvoltare.

Mihăiță Ursu, director general Tarom:Cheltuieli operaționale. Achitarea împrumutului despăgubiri. Plata aeroport, plata servicii, handling, survol, combhstibil. Salarii”.

Într-un scenariu optimist, banii ar ajunge la vară. Datoriile sunt de aproape 150 de milioane de euro, iar Tarom mai are în conturi 5 milioane de euro.

Și aeroporturile din țară au primit ajutoare de la stat. Este vorba de șapte aeroporturi mici: Suceava, Bacău, Iași, Craiova, Sibiu, Cluj, Timișoara.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Drumul spre munte, cu trenul, mai ieftin până la finalul iernii. Anunțul făcut de CFR Călători
Drumul spre munte, cu trenul, mai ieftin până la finalul iernii. Anunțul făcut de CFR Călători

Dacă vreți să mergeți la munte cu trenul o să plătiți mai puțin de săptămâna viitoare.

Cătălin Prunariu a demisionat de la conducerea TAROM. Mihăiţă Ursu îl va înlocui
Cătălin Prunariu a demisionat de la conducerea TAROM. Mihăiţă Ursu îl va înlocui

Cătălin Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru Prunariu, a demisionat de la conducerea TAROM. În locul acestuia a fost numit ca director general Mihăiţă Ursu, arată compania, într-un comunicat de presă.

Grevă spontană la CFR. Sute de trenuri au fost oprite în gări. Acordul la care s-a ajuns în final
Grevă spontană la CFR. Sute de trenuri au fost oprite în gări. Acordul la care s-a ajuns în final

În prag de sărbători, traficul feroviar a fost blocat în toată țara de sindicaliștii de la CFR, nemulțumiți de salariile mici și de condițiile grele de muncă.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă