CFR amenință cu greva generală. Luni încep protestele la Ministerul Transporturilor: „Nu mai vrem să fim înjurați”

×
Codul embed a fost copiat

Sindicaliștii din Transportul Feroviar anunță că luni încep și ei protestele, cu pichetarea Ministerului Transporturilor. Dar amenință cu grevă generală.

Ceferiștii așteaptă o creștere a salariilor cu 25 la sută, prin aplicarea legii privind majorarea salariilor, dar vor și investiții în infrastructura feroviară.

Legea spune ca ei ar trebui să ia deja salarii mai mari de la 1 iulie, dar Guvernul nu a alocat un buget pentru asta. Și nici bani pentru reparații și îmbunătățirea condițiilor de călătorie cu trenul nu există.

Rodrigo Maxim, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România: „Un mecanic debutant are un salariul minim pe economie, în condițiile în care în toată UE salariile mecanicilor sunt între 3.000 și 5.000 euro. Nu mai avem nici bani pentru piese de schimb la locomotivele și vagoanele pe care le avem în parcurs, vine sezonul estival, nu mai vrem să fim înjurați. Mai multe locomotive se defectează decât cele care se repară”.

În cel putin o privință, are dreptate: călătorii sunt, în mare parte, nemulțumiți.

Citește și
Dan Cărbunaru
Greva din Educație continuă. Guvernul anunță OUG pentru prime: 2.500 de lei pentru profesori, 1.000 pentru restul angajaților
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Reporter: Cum vi se par condițiile?

Călător: „Slăbuțe”.

Călător: „Uneori, de exemplu iarna asta, s-a închis căldura, am fost 2 ore fără căldură”.

Călător: „În primul rând, în tren spune că e climatizat, nu e deloc climatizat, e foarte cald, aer condiționat nu există și dacă aș vrea să deschid geamuri, nu sunt geamuri, singura opțiune e să deschizi forțat ușile ca să vină puțină răcoare în timp ce merge trenul, că altfel n-ai ce face”.

La protestul de luni vor participa în jur de 700 de mecanici de locomotivă din cadrul CFR Călători. Iar din 20 iunie, angajații de la CFR Infrastructură vor începe și ei protestele. Pe 26 iunie, sindicaliștii anunță un miting comun.

Adrian Codirlasu, analist economic: „Nu cred că guvernul are bani pentru întreaga administrație publică, deja estimările de venituri la bugetul de stat au fost supraestimate atunci când a fost construit bugetul, la finalul anului trecut, vedem că deficitul e mai mare decat se anticipa. De asemenea, România e într-o procedură de deficit excesiv cu Comisia Europeană”.

Premierul Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, au anunțat că nu vor mai participa la niciun fel de negociere cu sindicaliștii.
Singurul reprezentant al Guvernului care va purta mai departe discuțiile cu protestatarii va fi Ministrul Muncii, Marius Budăi.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Sindicaliștii din Educaţie resping propunerile Guvernului. Examenele naționale ar putea fi amânate
Sindicaliștii din Educaţie resping propunerile Guvernului. Examenele naționale ar putea fi amânate

Greva generală din Educaţie continuă, pentru că, după trei zile de pauză în negocieri, executivul nu a venit cu o soluţie care să ducă la stingerea conflictului din educaţie, au anunțat sindicaliștii.

 

Greva din Educație continuă. Guvernul anunță OUG pentru prime: 2.500 de lei pentru profesori, 1.000 pentru restul angajaților
Greva din Educație continuă. Guvernul anunță OUG pentru prime: 2.500 de lei pentru profesori, 1.000 pentru restul angajaților

Guvernul a pregătit ordonanţa de urgenţă care va asigura majorarea veniturilor personalului din sistemul educaţional, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă