Cel mai iute ardei din lume a fost creat în România. Este în procedură de omologare

×
Codul embed a fost copiat

Dacă știați că cei mai teribili ardei iuți din lume sunt ai americanilor sau ai mexicanilor, lucrurile s-ar putea schimba. Și asta pentru că cel mai iute ardei de pe glob este, mai nou, unul românesc.

A fost creat la Buzău de cercetători și este în procedură de omologare. Deja a făcut senzaţie la congresul mondial de profil de la Paris. Potrivit specialiștilor, față de un ardei iute obișnuit, cel de la Buzău, are o "iuțime" de cel puţin două mii de ori mai mare.

Specialiștii români în genetică plantelor au încrucișat un soi local de ardei iute cu mai multe soiuri internaționale. Cercetarea a pornit în momentul în care un producător local de cârnați și babic din Buzău le-a cerut inginerilor agronomi să producă un soi de ardei care să fie ceva mai picant și să îl ajute în procesul de fabricație. Așa s-a ajuns la împerecherea din care a fost obținut, spun românii, cel mai iute ardei din lume.

Costel Vinatoru, director Bancă de resurse genetice vegetale Buzău: "A fost implicat în încrucișare cel mai vechi soi românesc de ardei iute, cunoscut sub denumirea populară de ardei iute cornul caprei, iar el ne-a ajutat ca să obținem cel mai iute ardei, considerat cel mai iute ardei din lume."

"Nivelul de iute" este stabilit internațional conform unității Scoville care măsoară nivelul de capsaicină din ardei, o substanță organică prezentă în difetite specii de ardei iuți.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cine deține recordul oficial

Conform Guinness Book, recordul mondial pentru cel mai iute ardei este deținut de Carolina Reaper, apărut în Statele Unite.

Însă, potrivit cercetătorilor de la Buzău, ardeiul obținut de ei, care încă nu are o denumire, are constanta 2,4 milioane de unități Scoville, depășind, astfel, liderul mondial în materie de iuțime. Invenția românească este în procedură de omologare.

Costel Vinatoru, director Bancă de resurse genetice vegetale Buzău: "Am obținut acestă premieră, acest record nedoborât până în prezent. Ceea ce am prezentat noi acolo, un ardei iute care depășește 2 400 000 de unități."

Un american cultivă în România cel mai scump ardei iute din lume

Iar industria ardeilor iuți este în plină expansiune. Un cetățean american însă, după ce s-a căsătorit cu o româncă, s-a tabilit în Galați unde are mai multe restaurante și cultivă diverse tipuri de ardei iuți pentru meniuri sofisticate. În grădina lui Freddy crește și cel mai scump ardei iute din lume, Aji Charapita.

"Asta din Peru, cel mai scump. Poate să coste cam o mie de dolari. Asta e Yellow Scorpion și Carolina Viper – unul din cei mai iuți ardei din lume/Nu poți să îl mănânci crud. Îl procesăm – punem mănuși și mască. La mâini, la ochi, e dăunător. Dar... superb!", a declarat el.

Cei mai iuți ardei din lume, în Alba

La Ciugud, în Alba, un tânăr paisonat de culturile exotice a cumpărat acum doi ani din Anglia semințe pentru a cultiva cei mai iuți ardei din lume. Acum are în solar trei astfel de soiuri, extrem de picante. Ardeii din aceste soiuri au nevoie de temperaturi ridicate și de aproape cinci luni până când pot fi culeși.

Florian Hada, producător de ardei iuți: "Se pot usca, se mănâncă proaspeți și cei puternici în momentul de față sunt Carolina Reaper care au între 1,4 milioane și 2 milioane pe scara Scoville. Sunt extrem, extrem de iuți nu toată lumea poate să îi mănânce."

Iar o parte din recolta ajunge să fie folosită chiar la deserturi. De exemplu, unii cofetari folosesc ardeiul iute pentru a obține un gust cu totul special pentru o cremă de caramel cu vanilie.

Cosmin Toma bucătar: "Am făcut o cremă de caramel care este foarte fină, puțin dulce, amăruie, și am adăugat ardeiul iute care îi dă o aromă specială/dar vedeta este rdeiul iute."

Cum în România suprafețele cultivate cu ardei iuți sunt prea mici, nici măcar Ministerul Agriculturii nu știe cantitatea totală recoltată.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.