Ce spune Mircea Geoană despre posibilitatea unor negocieri de pace între Rusia şi Ucraina

mircea geoana
Facebook.com

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că, în prezent, nu există "condiţii pentru un minim de teren" pentru negocieri de pace între Rusia şi Ucraina.

"Trebuie să spunem că, din punct de vedere politic, de această dată, nu vedem condiţii pentru o negociere între cele două părţi în viitorul apropiat, dintr-un motiv care este evident. (...) Poziţiile sunt atât de diferite şi atât de masiv îndepărtate una de alta, încât, astăzi, nu vedem condiţii pentru un minim de teren unde să se poată ajunge la un început de negociere", a afirmat el.

Secretarul general adjunct al NATO a adăugat că perioada de iarnă "va conduce probabil la o încetinire relativă a intensităţii războiului".

"Asta nu exclude şi operaţiuni militare în timpul iernii, dar, din păcate, astăzi nu vedem condiţii reunite pentru o soluţionare politică. (...) Pe termen scurt nu vedem condiţii politice care să conducă la o astfel de soluţie negociată", a punctat Mircea Geoană.

El a spus că la nivelul aliaţilor există comunicare cu partea rusă "pe canale politice şi pe canale specializate, militare şi de intelligence, (...) în afara discuţiei despre Ucraina".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Nimeni din cadrul Alianţei nu negociază ceva în numele Ucrainei. Este un lucru la care ţinem foarte mult. Şi, la nivelul alianţei noastre, politic nu avem contacte cu Rusia, dar preşedintele Comitetului Militar, amiralul Rob Bauer, a avut o corespondenţă scrisă cu generalul Gherasimov. Nu vedem semnale foarte încurajatoare din partea Federaţiei Ruse", a completat secretarul general adjunct al NATO.

El a vorbit despre nevoia de a evita escaladarea conflictului prin incidente sau accidente. "Nu vedem, în postura rusească de astăzi riscuri sau intenţii sau resurse pentru a începe ceva împotriva NATO", a arătat Mircea Geoană.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.