Ce se va întâmpla cu Pădurea Băneasa din martie. Sute de copaci, tăiaţi în ultimele zile

×
Codul embed a fost copiat

Din luna martie, Pădurea Băneasa va avea statut de ''pădure de protecție'' și ''pădure-parc''.

Altfel spus, va fi protejată prin lege și nimeni nu va mai putea să taie arborii. Decizia a fost anunțată chiar de ministrul Mediului, care a mers în zonă să vadă cu ochii lui, dacă defrișările făcute în ultima perioadă au fost sau nu legale. Oficialii precizează că pe viitor, inclusiv pădurea Andronache, cea de la Roșu și o parte din pădurea Snagov, vor fi aparate prin lege.

Aflată la 10 kilometri de Bucureșți, pădurea Băneasa, care se întinde pe 1.343 de hectare este încă o oază. Din păcate, numai în ultimele săptămâni, sute de arbori au fost doborâți și sunt împrăștiați la nici 100 de metri de drumul principal.

24 de hectare. Adică 1.669 de arbori: tei, stejari, frasini și carpeni. Atât s-a exploatat din Pădurea Băneasa. Peste 60 la sută dintre ei sunt copaci tineri, fără nici un fel de problemă.

Bărbat: „Noi am rămași surprinși de ce se întâmplă, fără comunicare. Chiar înainte de Crăciun au început să apară oameni lucrători. Am sunat la poliție, am sunat unde am știut și noi să sunăm, nu ți s-a explicat ce se întâmplă."

Citește și
protectorul padurii amazoniene
“Protectorul Pădurii Amazoniene” a fost ucis de hoţii de lemne
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Toate tăierile, spun reprezentanții Romsilva, sunt legale și sunt făcute cu scopul de a se regenera pădurea. Și nu este singurul caz. În pădurea Snagov s-au tăiat, tot legal, hectare întregi pentru lemn de foc sau mobilă. Dar în apropiere s-au ridicat de-a lungul timpului și vile.

Ministrul Mediului a trimis în Pădurea Băneasa Corpul de Control și Garda Forestieră pentru a verifica dacă într-adevăr exploatările forestiere au fost legale. După ce a văzut dimensiunea tăierilor, a decis să interzică exploatarea lemnului în scop economic. Atât în zona deținută de privați, nu mai puțin de 67 la sută din suprafață, cât și în cea a statului, căruia îi revine 37 la sută.

Costel Alexe, ministrul Mediului: „În această pădure nu se vor mai efectua decât lucrări de igienizare din martie încolo, când vom avea pădure de protecție și, evident, o mare suprafață pădure-parc."

Totodată, ministrul susține că va interzice tăierile în scop economic și în câteva parcele din Pădurea Snagov, în pădurea Andronache și Pădurea Roșu și că proprietarii privați vor fi despăgubiți de stat. Nu se știe deocamdată cu cât.

Anul trecut, Inspectorul PRO v-a arătat dimensiunea exploatărilor forestiere din jurul Capitalei. Planul de regenerare pentru 2019 prevedea doborârea a 74 de hectare și împădurirea a numai 20.

Reporter: „Sunteți mulțumit de felul în care se face în acest moment regenerarea?”

Gheorghe Mihăilescu, directorul Romsilva: „Nu vreau să-mi asum un lucru pe care nu l-am verificat personal."

Pentru ca oamenii să trăiască într-un mediu sănătos, în jurul Capitalei ar trebui să existe peste 100.000 de hectare de pădure. În prezent sunt doar 18.000 și din care se taie în permanență.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Deţinutul extrem de periculos evadat de la Săpoca a fost găsit spânzurat
Deţinutul extrem de periculos evadat de la Săpoca a fost găsit spânzurat

Tânărul de 23 de ani din Prahova, care a evadat de la Secţia Ojasca a Spitalului de Neuropsihiatrie de la Săpoca, a fost găsit spânzurat, luni după-amiază, în pădurea din apropierea localităţii Unguriu, din judeţul Buzău.

“Protectorul Pădurii Amazoniene” a fost ucis de hoţii de lemne
“Protectorul Pădurii Amazoniene” a fost ucis de hoţii de lemne

Paulo Paulino Guajajara, “paznicul Amazonului” a fost ucis, vineri, într-o ambuscadă pusă la cale de hoții de lemne, în rezervația Araribóia.

Intervenție neobișnuită a autorităților în Timisoara. De ce a sunat un biciclist la 112
Intervenție neobișnuită a autorităților în Timisoara. De ce a sunat un biciclist la 112

Un apel la 112 a dat alarma vineri seară în jurul orei 10 în Timișoara, după ce un tânăr care lucra pentru o firmă de curierat a anunțat că s-a pierdut în Pădurea Verde.

Misiune grea pentru 50 de speologi. Ce au făcut în Peştera Potriva
Misiune grea pentru 50 de speologi. Ce au făcut în Peştera Potriva

Salvare spectaculoasă în Peştera Potriva, din Munţii Pădurea Craiului. Cincizeci de speologi din toată ţara, împreună cu o echipă din Polonia, au participat la unul dintre cele mai grele exerciţii din mediul subteran.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.