Ce se întâmplă cu „Mănușă Albă”, suspectat în cazul dispariției minorei din Sighetu Marmației. Decizia judecătorilor

mănușa albă din sighetu marmației
Pro TV

„Mănușă Albă”, suspect în cazul dispariției fetei de 13 ani din Sighetu Marmației, a fost arestat preventiv, potrivit deciziei judecătoriei, notează Agerpres.  

Luni, bărbatul în vârstă de 34 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru posibil act sexual cu o minoră. Fata era dispărută de acasă de şase zile.

„La sediul poliţiei a fost audiat (...) un bărbat în vârstă de 34 de ani, care locuieşte în imobilul în care a fost identificată minora. Având în vedere faptul că, în baza probatoriul administrat până în prezent, se conturează elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş, Ionela Cosma.

Direcţia pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism (DIICOT) a transmis marţi că părinţii minorei au depus în cursul lunii aprilie o sesizare în care menţionau găsirea în telefonul minorei de imagini indecente.

„În luna aprilie 2023, pe rolul DIICOT - Biroul Teritorial Maramureş s-a înregistrat o cauză penală în care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de un suspect minor cu privire la săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, ca urmare a sesizării formulate de părinţii unei minore, potrivit cărora ar fi descoperit în telefonul fiicei lor anumite imagini cu conţinut indecent", a precizat DIICOT.

Citește și
sighetu marmatiei
Întorsătură dramatică în cazul fetei de 13 ani din Sighetu Marmației. Ce s-ar fi întâmplat cu ea, de fapt
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Filmul tragicului eveniment

Anchetatorii au vrut să refacă traseul pe care fata, în vârstă de 13 ani, l-a făcut în ziua dispariției. Așa că, împreună cu ea, au plecat de la apartamentul copilei, prin oraș.

O parte din drum era deja cunoscută de polițiști. Camere de supraveghere înregistraseră deplasarea ei, pe câteva străzi și la o cafenenea de unde și-a cumpărat ceva. De aici i s-a pierdut urma.

Marți, fata le-a arătat anchetatorilor că a mers până la marginea localității, într-o zonă cunoscută sub denumirea Dealul Solovan. Un drum de aproximativ doi kilometri distanță de casă, pe care l-ar fi făcut singură. Aici s-ar fi întâlnit cu indivdul poreclit „Mănușă Albă”, pe care l-ar fi cunoscut prima dată pe rețelele sociale, potrivit surselor din anchetă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Primele declarații ale lui Mănușă Albă, individul care a fost găsit alături de minora de 13 ani. „N-am știut că e dispărută”
Primele declarații ale lui Mănușă Albă, individul care a fost găsit alături de minora de 13 ani. „N-am știut că e dispărută”

Cazul fetiței de 13 ani din Sighetu Marmației, găsită într-o locuință insalubră alături de un bărbat, la șase zile după ce nimeni nu a mai știut nimic de ea, a luat, marți, o întorsătură dramatică.    

Întorsătură dramatică în cazul fetei de 13 ani din Sighetu Marmației. Ce s-ar fi întâmplat cu ea, de fapt
Întorsătură dramatică în cazul fetei de 13 ani din Sighetu Marmației. Ce s-ar fi întâmplat cu ea, de fapt

Cazul fetiței de 13 ani din Sighetu Marmației, găsită într-o locuință insalubră alături de un bărbat, la șase zile după ce nimeni nu a mai știut nimic de ea, a luat, marți, o întorsătură dramatică.

Mărturiile polițistului care a salvat-o pe fata de 13 ani din Sighetu Marmației. „ Era nespălată, vai şi amar de ea”
Mărturiile polițistului care a salvat-o pe fata de 13 ani din Sighetu Marmației. „ Era nespălată, vai şi amar de ea”

Directorul Poliţiei Locale Sighetu Marmaţiei, Florin Ciobanu, a povestit, marţi, filmul evenimentelor în urma cărora adolescenta de 13 ani dispărută timp de o săptămână a fost salvată.

Fata de 13 ani a povestit cum a ajuns în locuința insalubră, alături de „Mănușă Albă”. Ce s-a întâmplat înaintea dispariției
Fata de 13 ani a povestit cum a ajuns în locuința insalubră, alături de „Mănușă Albă”. Ce s-a întâmplat înaintea dispariției

Copila de 13 ani, dispărută în urmă cu o săptămână în Sighetu Marmației, le-a povestit, marți, anchetatorilor evenimentele din casa ororilor, după ce a ajuns în mâinile individului poreclit „Mănușă Albă”.

Fata de 13 ani din Sighetu Marmaţiei, preluată de DGASPC. Bărbatul alături de care a fost găsită nu are antecedente penale
Fata de 13 ani din Sighetu Marmaţiei, preluată de DGASPC. Bărbatul alături de care a fost găsită nu are antecedente penale

Adolescenta în vârstă de 13 ani din judeţul Maramureş dată dispărută şi găsită după o săptămână într-o locuinţă din Sighetu Marmaţiei se află într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Maramureş.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă