Ce riscă România din cauza raportului GRECO. Avem doar un an să aplicăm recomandările

×
Codul embed a fost copiat

''România nu a făcut progrese privind combaterea corupţiei şi independenta justiţiei.'' Scrie negru pe alb, în Raportul întocmit de GRECO, organism european de control al Consiliului Europei.

Grupul Statelor care luptă împotriva corupţiei este îngrijorat că executivul de la Bucureşti a continuat să folosească ordonanţe pentru modificarea legilor justiţiei, şi cere desfintarea secţiei speciale de anchetare a magistraţilor, pe care o consideră o "anomalie".

În ultimul raport întocmit, de GRECO, Guvernul, Ministerul Justiţiei şi Parlamentul sunt criticate pentru că au ignorat vădit recomandarea privind desfiinţarea secţiei speciale de anchetare a magistraţilor. De altfel, autorităţile noastre s-au făcut că plouă în legătură cu cele mai multe dintre cerinţele GRECO.

Singurele lucruri de care reprezentanţii GRECO au fost pe deplin mulţumiţi se referă la codul de etică al judecătorilor şi procurorilor. Parţial implementate au fost şi cererile privind imunitatea parlamentarilor şi codul de conduită pentru aceştia.

Gianluca Esposito, secretar executiv GRECO: "Acum suntem aşadar în procesul de conformare sau de NE-conformare, în cazul României, pentru că un anumit număr de recomandări nu au fost încă implementate. Ultimul stadiu din procesul nostru de evaluare când declarăm că de fapt statul respectiv este neconform cu standardele noastre."

Citește și
Ana Birchall
Birchall, despre raportul GRECO: O să ne facem propria analiză
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În cazul în care şi România ar ajunge în această situaţie, riscurile sunt însemnate, deoarece GRECO funcţionează sub directa conducere a Consiliului Europei.

Cristian Pârvulescu -analist politic: "Avertizează comunitatea internaţională în legătură cu situaţia din statul respectiv şi asta influenţează climatul de afaceri, influenţează bună imagine a statului, şi aşa mai departe. Am văzut critici foarte dure la adresa Poloniei, spre exemplu, sau la adresa Serbiei, care au ignorat mai puţine recomandări decât a făcut România."

Reprezentanţii GRECO au dat termen autorităţilor până în iunie anul viitor să respecte toate recomandările.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reacţia PSD la raportul GRECO. Florin Iordache:
Reacţia PSD la raportul GRECO. Florin Iordache:"Evident eronat"

Social-democraţii resping raportul GRECO, despre care spun că "ignoră în mod sfidător problemele reale din justiție."

Birchall, despre raportul GRECO: O să ne facem propria analiză
Birchall, despre raportul GRECO: O să ne facem propria analiză

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat, marţi, că instituţia pe care o conduce va face propria analiză în urma recomandărilor din raportul GRECO.

România este criticată în rapoartele GRECO. Recomandările anticorupție nu au fost aplicate
România este criticată în rapoartele GRECO. Recomandările anticorupție nu au fost aplicate

România a făcut foarte puţine progrese în adoptarea de măsuri pentru a preveni corupţia în rândul parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor şi pentru a răspunde la îngrijorările legate de controversata sa reformă a sistemului judiciar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.