Ce ar fi provocat poluarea uriașă din Capitală. Peste 100 de controale ale Gărzii de Mediu

×
Codul embed a fost copiat

Ample controale au avut loc marți dimineaţă în Bucureşti, Giurgiu şi Ilfov, după episodul de poluare de duminică noaptea. 

Atunci, senzorii Ministerului Mediului care monitorizează calitatea aerului, au arătat valori şi de 10 ori mai mari decât limita admisă.

Zeci de operatori economici care deţin instalaţii de ardere sunt verificaţi de comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, iar poliţiştii verifică şi ei activitatea de la gropile de gunoi aflate la periferia Bucureştiului.

Poliția Locală face cercetări ample la periferia Capitalei pentru a identifica posibile zone în care au avut loc arderi necontrolate.

În același timp, sunt 118 controale efectuate de comisarii Gărzii de Mediu în Ilfov, dar şi în Bucureşti, la operatori economici care deţin instalaţii de ardere. Nu vorbim numai de gropile de gunoi, ci şi despre brutării, CET-uri şi chiar spitale.

Citește și
poluare
Ce putem face când nivelul de poluare în oraș este foarte mare. Sfatul medicilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În paralel au loc 9 percheziţii organizate de Poliţia Capitalei în judeţele Giurgiu și Ilfov, dar şi în Capitală. Sunt vizate 2 societăţi comerciale, dar şi mai multe persoane fizice, care ar fi colectat, transportat, deversat şi îngropat deşeurile în locuri neautoiroizate. Una dintre aceste percheziții are loc în Adunaţii Copăceni, din Giurgiu.

Deocamdată nu au fost făcute publice rezultatele acestor controale, deci nu putem vorbi despre o persoană sau o societate vinovată.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Prima demitere după poluarea record din București. Ce ar fi provocat smogul periculos
Prima demitere după poluarea record din București. Ce ar fi provocat smogul periculos

Bucureştiul a fost învăluit peste noapte într-o pâclă de praf şi noxe.

Ce putem face când nivelul de poluare în oraș este foarte mare. Sfatul medicilor
Ce putem face când nivelul de poluare în oraș este foarte mare. Sfatul medicilor

Nivelul record al poluării din București, care s-a înregistrat duminică noaptea, a provocat comentarii aprinse pe rețelele de socializare, unii bucureșteni arătându-se foarte îngrijorați din cauza acestei situații neplăcute.

Ministru: Poluarea de duminică noaptea din București a fost provocată de arderi de deșeuri
Ministru: Poluarea de duminică noaptea din București a fost provocată de arderi de deșeuri

Duminică noaptea, în Bucureşti, s-a înregistrat o poluare record, după cum arată informaţiile furnizate de rețeaua națională și de rețelele independente de monitorizare a aerului din Capitală.

NASA dezvăluie cu cât a scăzut nivelul poluării, în urma epidemiei cu coronavirus
NASA dezvăluie cu cât a scăzut nivelul poluării, în urma epidemiei cu coronavirus

Epidemia de coronavirus, care a condus la încetinirea activității economice în China, a redus semnificativ nivelul poluării în această țară, potrivit unor imagini transmise de NASA.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.