Ce a pățit tatăl care și-a vândut fiul de 13 ani la o fermă de capre din Covasna. El a fost cumpărat ca „sclav” de un fermier

×
Codul embed a fost copiat

Caz înfiorător în județul Covasna. Un copil de 13 ani a fost vândut de tatăl lui ca sclav, la stână, unui fermier din județ, care îl obliga să facă munci grele, în condiții inumane.  

Părinții erau despărțiti, iar mama băiatului nu a mai ținut legătura cu el de mulți ani. Acum, cel mic a ajuns în grija Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Potrivit anchtatorilor, în octombrie anul trecut tatăl băiatului, un bărbat de 35 de ani, și-a vândut copilul la o fermă cu 80 de capre din județul Covasna, în schimbul unei sume de bani.

Fiul său era obligat să îngrijească animalele în condiții greu de descris și să doarmă într-un adăpost ciobănesc.

Din informațiile primite până în acest moment știm că minorul, în vârstă de 13 ani, nu a fost niciodată la școală, nu a fost înscris la medicul de familie și este posibil să nu aibă nici certificat de naștere, dar acest lucru este verificat în aceste momente de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov. Aici unde a și ajuns și se află în grija specialiștilor, urmând să fie evaluat psihiatric.

Citește și
Macedonia de Nord
Țara din Europa care riscă să rămână fără populație. „Mai bine sclav afară pe 2.000 de euro decât acasă pe 300”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Parintiii copilului au domiciliul în Brașov și s-au despărțit în urmă cu mulți ani. Băiatul mai are o soră care a rămas cu mama. Femeia nu a mai ținut deloc legătură cu fiul ei.

Între timp, tatăl copilului și proprietarul stânei au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Organizaţia Internaţională a Muncii: Aproape unul din 150 de oameni este considerat un sclav modern
Organizaţia Internaţională a Muncii: Aproape unul din 150 de oameni este considerat un sclav modern

În ultimii ani, numărul persoanelor obligate să muncească sau să se căsătorească împotriva voinţei lor a crescut la aproximativ 50 de milioane pe zi, constată Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) în cel mai recent raport privind sclavia modernă.

Țara din Europa care riscă să rămână fără populație. „Mai bine sclav afară pe 2.000 de euro decât acasă pe 300”
Țara din Europa care riscă să rămână fără populație. „Mai bine sclav afară pe 2.000 de euro decât acasă pe 300”

Macedonia de Nord stă pe o adevărată bombă demografică cu ceas. Țara a pierdut 10% din populație în ultimii 20 de ani. Aproximativ 600.000 de cetățeni macedoneni locuiesc acum în străinătate, potrivit datelor Băncii Mondiale și ale guvernului.

Arheologii au găsit primele dovezi care atestă că limba greacă a fost folosită în Pompei
Arheologii au găsit primele dovezi care atestă că limba greacă a fost folosită în Pompei

O descoperire istorică de senzaţie a fost făcută în Pompei, oraș distrus de erupţia vulcanului Vezuviu, în anul 79.

Român, sclav la o spălătorie auto din Anglia. Ar fi fost obligat să lucreze șapte zile pe săptămână
Român, sclav la o spălătorie auto din Anglia. Ar fi fost obligat să lucreze șapte zile pe săptămână

Un român, aflat la muncă în Marea Britanie, ar fi fost tratat ca un sclav. Acesta ar fi fost obligat să lucreze la o spălătorie auto șapte zile pe săptămână și să doarmă în condiții inumane cu alte 11 persoane, scrie BBC.

Rămăşiţele bine conservate a doi bărbaţi, un nobil şi un sclav, descoperite în ruinele oraşului Pompei
Rămăşiţele bine conservate a doi bărbaţi, un nobil şi un sclav, descoperite în ruinele oraşului Pompei

Arheologii au descoperit rămăşiţele bine conservate a doi bărbaţi care au murit arşi de erupţia vulcanică ce a distrus oraşul antic Pompei în anul 79 d. Hr, a anunţat sâmbătă ministrul Culturii din Italia, potrivit Reuters, citat de Agerpres. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.