Ce a pățit o femeie din Suceava care și-a violat fiul de 5 ani și își abuza sexual fiica de 9 ani

copil răpit abuz
Shutterstock

O femeie din Suceava a fost condamnată la 7 ani de închisoare după ce și-a violat băiețelul de 5 ani și și-a abuzat sexual fiica de 9 ani. În plus, copiii erau frecvent bătuți și obligați să meargă la cerșit.

Judecătoria Rădăuți a condamnat o femeie de 32 de ani la 7 ani de închisoare pentru viol și exploatare prin cerșetorie, victime fiind chiar cei doi copii ai săi, qun băiat de 5 ani și o fată de 9 ani, potrivit Monitorul de Suceava.

Faptele imputate sunt din perioada 2018 - septembrie 2020, iar femeia se află în arest din luna iunie, cei doi copii fiind crescuți acum de o familie de asistenți maternali profesioniști.

Femeia a exercitat în mod repetat violențe fizice asupra fiului ei, pe care l-a folosit și pentru a obține foloase materiale prin cerșetorie. Șocant este faptul că, la o dată care nu a putut fi stabilită, mama și-ar fi constrâns fiul să întrețină cel puțin un raport sexual oral cu ea.

Procurorii au adunat probe că femeia ar fi exercitat în mod repetat violențe fizice și asupra fiicei ei, pe care a trimis-o în repetate rânduri la cerșit.

Citește și
Olivia Hussey şi Leonard Whiting
Starurile din "Romeo și Julieta" dau în judecată Paramount pentru abuz sexual asupra copiilor într-o scenă din 1968
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Femeia întreținea relații sexuale în fața fiicei, care ar fi fost și ea abuzată sexual

Pe parcursul anchetei, fata a mărturisit și că mama a întreținut relații sexuale cu mai mulți bărbați, de față cu ea.

Mai mult, femeia și-ar fi abuzat sexual și fiica: ”Minora a fost expusă în mod repetat unor gesturi/acte cu tentă și de natură sexuală, posibil și abuzuri sexuale sub forma agresiunii sexuale, prin aceste tratamente și comportamente abuzive de natură fizică și sexuală, având în vedere contextual familial de comitere, creând o stare de pericol ce a pus în primejdie gravă dezvoltarea normală a copilului din punct de vedere fizic, intelectual și moral”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Sentința Judecătoriei Rădăuți nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un fost lucrător în domeniul îngrijirii copiilor, acuzat de peste 1.600 de infracţiuni de abuz asupra a 91 de fetițe
Un fost lucrător în domeniul îngrijirii copiilor, acuzat de peste 1.600 de infracţiuni de abuz asupra a 91 de fetițe

Un fost lucrător în domeniul îngrijirii copiilor a fost acuzat de peste 1.600 de infracţiuni de abuz asupra copiilor, inclusiv viol, împotriva a 91 de fetiţe la o duzină de centre de educaţie timpurie din Brisbane, Sydney, în decursul a 15 ani.

Starurile din
Starurile din "Romeo și Julieta" dau în judecată Paramount pentru abuz sexual asupra copiilor într-o scenă din 1968

Olivia Hussey şi Leonard Whiting, actorii principali din filmul "Romeo and Juliet" (1968) de Franco Zeffirelli, au intentat vineri un proces la Curtea Superioară din Santa Monica.

Percheziţii în Iași la o grupare care racola minori prin intermediul unui ONG şi al unei agenţii de modeling
Percheziţii în Iași la o grupare care racola minori prin intermediul unui ONG şi al unei agenţii de modeling

Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, percheziţii la o grupare care racola minori prin intermediul unui ONG şi al unei agenţii de modeling, victimele fiind exploatate sexual prin constrângere şi abuz emoţional.

Pedeapsa primită de un bărbat care a abuzat sexual două fetițe luate în plasament de soția lui
Pedeapsa primită de un bărbat care a abuzat sexual două fetițe luate în plasament de soția lui

Un bărbat de 45 de ani din Botoşani, care a abuzat sexual două fetițe, luate în plasament de soţia lui, a fost condamnat acum definitiv la opt ani de închisoare.

Se reia ancheta în cazul fostului episcop de Huși Corneliu Onilă, acuzat de abuz sexual asupra unui elev de seminar
Se reia ancheta în cazul fostului episcop de Huși Corneliu Onilă, acuzat de abuz sexual asupra unui elev de seminar

Fostul episcop de Huși Corneliu Onilă va fi din nou anchetat pentru acuzațiile de agresiuni sexuale împotriva mai multor elevi de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur”.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.