CCR a amânat pentru 20 mai sesizarea PNL privind delegarea competențelor către Iordache

Florin Iordache, Liviu Dragnea
Agerpres

Curtea Constituțională a României a amânat, marți, sesizarea PNL referitoare la prevederile din regulamentul Camerei Deputaților privind delegarea atribuțiilor președintelui către vicepreședinți.

Astfel, următoarea dată în care se va analiza sesizarea PNL este 20 mai.

Tot pe 20 mai, CCR va discuta despre completurile nespecializate de 3 judecatori de la ÎCCJ, care au dat decizii inclusiv în procesele lui Liviu Dragnea de la instanța supremă.

De asemenea, pe 20 mai, completul de judecatori de la Înalta Curte va pronunta sentința definitivă în procesul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care liderul PSD Liviu Dragnea a contestat condamnarea de 3 ani și jumatate de inchisoare, cu executare.

PNL a atacat la Curtea Constituţională aceste prevederi şi a cerut amânarea sesizării lui Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei, privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie.

Citește și
Dragnea cu dureri de spate
Judecătorii i-au dat lui Dragnea o lună să se deplaseze și la instanță. Ce spun medicii
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

„PNL a atacat la Curtea Constituţională Regulamentul Camerei Deputaţilor, solicitând CCR să se pronunţe asupra delegării de competenţe pe care poate să o facă preşedintele Camerei Deputaţilor către vicepreşedinţi. Punctul nostru de vedere este foarte clar: preşedintele Camerei Deputaţilor nu poate să delege atribuţii ale preşedintelui Camerei Deputaţilor prevăzute de Constituţie către vicepreşedinţi", motiva demersul preşedintele PNL, Ludovic Orban.

El a susţinut că solicitarea PNL este "extrem de importantă".

„Nu putem accepta ca un organism atât de important în statul român cum este CCR să se transforme într-o instituţie de amnistiere a lui Liviu Dragnea. Este limpede pentru orice om cu scaun la cap că toate conflictele declanşate de Florin Iordache în numele lui Liviu Dragnea au ca scop să-l scape de pedeapsă pe Liviu Dragnea. CCR nu poată să devină o firmă de avocaţi a lui Liviu Dragnea sau un organism de amnistiere sau de graţiere pentru Liviu Dragnea", arăta Orban.

Pe 25 martie, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache anunţa că a sesizat CCR cu un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte pe tema completurilor specializate în corupţie. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, îşi delegase atribuţiile lui Florin Iordache.

Ulterior, la dezbaterile de la CCR din 10 aprilie, Florin Iordache a susţinut că Înalta Curte a refuzat să constituie completuri specializate, aşa cum prevedea Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

În replică, preşedintele Înaltei Curţi, Cristina Tarcea, a arătat că Florin Iordache a formulat sesizarea în cazul completurilor specializate cu încălcarea voinţei Curţii Constituţionale, care a stabilit anterior, cu referire la funcţia de prim-ministru, că atribuţiile constituţionale nu pot fi delegate.

Totodată, Tarcea i-a trimis preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, un răspuns primit de la Reţeaua Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din Uniunea Europeană, în care se arată că, la nivelul instanţelor supreme, doar Austria are completuri specializate în dosare de corupţie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce spune Florin Iordache despre posibilitatea de a ajunge judecător la CCR.
Ce spune Florin Iordache despre posibilitatea de a ajunge judecător la CCR. "Mă voi duce"

Până pe 7 mai, PSD va face nominalizări şi la Camera Deputaţilor şi la Senat pentru funcţiile de judecător la CCR, a anunţat 

Judecătorii i-au dat lui Dragnea o lună să se deplaseze și la instanță. Ce spun medicii
Judecătorii i-au dat lui Dragnea o lună să se deplaseze și la instanță. Ce spun medicii

Liviu Dragnea rămâne internat în spital, iar la şefia Camerei Deputaţilor l-a delegat pe fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, să-i ţină locul.

Dragnea, în concediu în ianuarie. El i-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache
Dragnea, în concediu în ianuarie. El i-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile vicepreşedintelui Camerei Florin Iordache, pentru luna ianuarie.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă