Cât durează să dispară complet alcoolul din sânge. După câte ore te poți urca la volan

Alcool Test
Shutterstock

Medicul Tudor Ciuhodaru îi sfătuieşte pe şoferi să nu se urce la volan dacă au consumat alcool şi atrage atenţia că dispariţia completă a alcoolului etilic din sânge, la o alcoolemie de 100 mg/dl, sunt necesare 6-7 ore, cu condiţia stopării consumului.

"În perioada sărbătorilor, peste 30% din şoferii cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani au condus cel puţin o dată sub influenţa băuturilor alcoolice. Doar câteva pahare multiplică de 10 ori riscul accidentelor rutiere. Unul din trei accidente mortale este direct legat de consumul de alcool", scrie Ciuhodaru pe pagina sa de Facebook.

El evidenţiază faptul că metodele de a păcăli "fiola" care arată alcoolemia sunt doar simple mituri şi că nu au efect - nici spălatul pe dinţi, utilizarea gumei de mestecat, scorţişoara ţinută pe cerul gurii sau mestecatul de pătrunjel, afirmarea ingestiei de castraveţi muraţi sau de medicamente sub formă de soluţie alcoolică sau a bomboanelor ce conţin alcool.

"Din punct de vedere metabolic, curba alcoolemiei urmează două faze: de creştere rapidă (datorită absorbţiei digestive),ş urmată de scădere progresivă (datorită excreţiei, dar mai ales metabolizării alcoolului). Absorbţia este rapidă (după 20-30 minute alcoolul este decelabil în sânge) şi e influenţată de multipli factori: tipul de băutură, concentraţia în alcool, conţinutul gastric, motilitatea gastrică, asocierea cu medicamente", spune medicul.

Spre deosebire de absorbţie, care e dependentă de concentraţie, eliminarea e independentă de aceasta - 90% din alcool este metabolizat hepatic iar restul este excretat renal, pulmonar şi prin piele. În medie se pot metaboliza 5-10 g/oră, iar după întreruperea consumului de alcool nivelul sanguin scade cu 10-25 mg/dl/oră.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Pentru aceeaşi cantitate de alcool, nivelele alcoolemiei vor fi mai mari la cei cu volum corporal mai mic sau la cei cu activitate enzimatică mai scăzută (alcool dehidrogenaza, aldehid dehidrogenaza), femeile tinere fiind în principal afectate", mai scrie Ciuhodaru.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Bărbat din Cluj, prins în flagrant în timp vindea 1,6 kilograme de droguri de mare risc. Ce au găsit polițiștii în casa sa
Bărbat din Cluj, prins în flagrant în timp vindea 1,6 kilograme de droguri de mare risc. Ce au găsit polițiștii în casa sa

Un bărbat, recidivist, a fost reţinut de procurorii DIICOT Cluj după ce a fost prins în flagrant delict când comercializa 1,6 kilograme de ”cristal”, drog de mare risc.

Primarul din Crevedia, unde funcționa fără autorizație depozitul de gaz care a explodat, a fost reales
Primarul din Crevedia, unde funcționa fără autorizație depozitul de gaz care a explodat, a fost reales

Controversatul primar al comunei dâmboviţene Crevedia, Florin Petre, care a intrat în atenţia publică la nivel naţional după explozia depozitului de gaz care funcţiona în localitate fără a avea toate avizele necesare, câştigă un nou mandat.

Un tânăr de 25 de ani din Suceava a murit după ce a sărit în fața trenului, în Târgu Jiu
Un tânăr de 25 de ani din Suceava a murit după ce a sărit în fața trenului, în Târgu Jiu

Un tânăr de 25 de ani, din judeţul Suceava, a fost accidentat mortal de tren la intrarea în staţia CFR Târgu Jiu, anunţă, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.