Casa unui interlop care fuge de justiție de un deceniu a devenit loc de vândut și consumat droguri. Vecinii se tem

×
Codul embed a fost copiat

Deși este abandonată, casa unui interlop din Capitală care fuge de justiție de mai bine de un deceniu, s-a transformat într-o reședință a oamenilor străzii.  

Zeci de tineri sunt văzuți în fiecare zi cum intră și ies din curtea imobilului. Vecinii se tem că acolo sunt comercializate și chiar consumate droguri, și spun că lângă blocurile din jur găsesc tot mai des siringi folosite, unele cu urme de sânge.

Într-o singură oră, cel puțin șapte persoane au intrat și au ieșit la interval de câteva minute din locuința abandonată aflată în Sectorul 2 al Capitalei. Unii vin cu taxiul, apoi sună la interfon și așteaptă la poartă câteva minute până sunt lăsăți să intre în curte. Din blocurile de vizavi, vecinii asistă la aceste mișcări suspecte și cred că acolo se vând droguri.

Vecinii se tem pentru viața lor

Vecină:Heroină ar putea fi. Sunt niște seringi jos. Este un trafic intens, de dimineață până seara. Au telefoane și sună, și doar așa se deschide”.

Vecin: Vin zeci de persoane diferite, ciudate, oameni ai străzii care cumpără, cred că legale sau droguri, ceva de aici. Cotrobăie în gunoaie, abuzează persoane de sex feminin, copii, cerându-le de mâncare, bani”.

Citește și
cocaina
Ce a ascuns o femeie în cauciucurile scaunului cu rotile. Poliția a arestat-o pe loc
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit unor surse din Poliție, imobilul a fost ridicat de Romeo Ursu, poreclit și Boenică. În acte, însă proprietara ar fi fiica acestuia, Romina Ursu. Construcția a fost abandonată în 2018.

Boenică fuge de Justiție de aproape 14 ani, după ce, în 2008, a fost dat în urmărire internațională pentru înșelăciuni cu terenuri. Tot el ar fi fost și liderul unei grupări care se ocupa cu falsificarea cardurilor bancare. Romeo Ursu nu a fost găsit niciodată de polițiști, însă i-a sfidat pe internet unde a pus fotografii și filmulețe din străinătate în timp ce era la piscină. Anul acesta, proprietarul a cerut de la Primărie un certificat de intrare în legalitate, care îl obligă să demoleze o parte din clădire.

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2:Nu are autorizație de construire, în baza unui proces verbal de sancționare din 2002 al Poliției Locale. Înțelegerea mea este că acolo există suspiciuni de trafic cu stupefiante. Pentru acest lucru, ar trebui DIICOTUL să se pronunțe, iar pentru accesul pe o proprietate privată, poliția sau proprietarul”.

Deși vecinii susțin că au făcut mai multe sesizări la secție, cei de la Poliția Capitalei au transmis oficial că, deocamdată, nu există nici o plângere, așa că nu pot interveni acolo fără mandat de percheziție.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Traficanții de droguri care au construit primul laborator de extragere a cocainei din România, trimiși în judecată
Traficanții de droguri care au construit primul laborator de extragere a cocainei din România, trimiși în judecată

Cei cinci indivizi care extrăgeau cocaină disimulată în cafea, într-o cabană din Bihor, au fost trimişi în judecată.

Ce a ascuns o femeie în cauciucurile scaunului cu rotile. Poliția a arestat-o pe loc
Ce a ascuns o femeie în cauciucurile scaunului cu rotile. Poliția a arestat-o pe loc

O femeie ar putea fi acuzată de contrabandă cu droguri, după ce vameșii din SUA au găsit aproximativ 13 de kilograme de cocaină în cauciucurile scaunului cu rotile, săptămâna trecută, pe Aeroportul Internațional John F. Kennedy.

În România tot mai mulți oameni se confruntă cu adicții. Care sunt sfaturile specialiștilor
În România tot mai mulți oameni se confruntă cu adicții. Care sunt sfaturile specialiștilor

Dependența nu este o rușine, ci o boală cronică, și are nevoie de tratament ca orice afecțiune. Indiferent că vorbim despre o dependență de droguri, de alcool sau de jocuri de noroc.

Un adolescent care a încercat să vândă droguri pe cont propriu a fost supus unor torturi inimaginabile de mafia din Marsilia
Un adolescent care a încercat să vândă droguri pe cont propriu a fost supus unor torturi inimaginabile de mafia din Marsilia

În Franţa s-a deschis joi procesul în care un tânăr, care era minor la data comiterii faptelor, este acuzat de fapte ce par desprinse din filmele violente de acţiune.

Cursă ca în filme. Tatăl unui bebeluș, înarmat și cu droguri asupra sa, a furat o mașină și a încercat să fugă de poliție
Cursă ca în filme. Tatăl unui bebeluș, înarmat și cu droguri asupra sa, a furat o mașină și a încercat să fugă de poliție

O urmărire ca-n filme a avut loc pe o șosea din Dallas, în Statele Unite, după ce un băbat a furat o mașină.

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.