Captură exotică în Delta Dunării. Pescarii prind tot mai des „creveți de apă dulce”, specie provenită din China

×
Codul embed a fost copiat

O apariție exotică pentru țara noastră începe să cadă tot mai des în capcanele pescarilor din Delta Dunării: crevetele de apă dulce.  

Infirmația este confirmată de biologii de la noi. De doi ani de zile, această specie originară din Asia, care a ajuns accidental la noi, se înmulțește rapid și rezistă la temperaturi scăzute.

Crevetele de apă dulce este o specie subtropicală, folosită încă din anii `60 ai secolului trecut în industria piscicolă, ca hrană pentru pești în crescătorii din Ucraina și Republica Moldova.

Specialiștii români cred că la noi ar fi ajuns exemplare din cele două țări care au „evadat” prin diverși afluenți și au „poposit" apoi în Dunăre, unde se simt bine.

Victor Surugiu, Facultatea de Biologie, Universitatea „A. I. Cuza" Iași:A început să apară în număr foarte mare. În vara aceasta chiar au fost foarte multe semnalări ale acestei specii. E o specie care s-a adaptat cu ușurință și apelor dulci".

Citește și
Ce gust are hrana viitorului. Oul făcut din plante sau somonul de laborator
Ce gust are hrana viitorului. Oul făcut din plante sau somonul de laborator
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Creveții de apă dulce au fost identificați prima dată în România pe brațul Chilia, în 2021, de câțiva cercetători ucraineni. Specialiștii cred că numeroase exemplare au urcat pe fluviu și au ajuns până în zona Galațiului.

Aurel Năstase, Institutul Național de Cercetare „Delta Dunării” din Tulcea: „E o specie care se înmulțește foarte rapid. Este foarte prolifică. Femela are practic în continuu ouă atașate de coada ei. Aproape tot timpul anului apare o nouă generație de pui. Poate deveni o resursă și pentru Delta Dunării, poate pentru viitor, dacă se aclimatizează sau poate fi crescută în ferme, dar nu trebuie să uităm totuși că e o specie non-nativă. Toate speciile non-native pot fi și purtătoare de boli, pot îmbolnăvi speciile băștinașe, cum ar fi racul nostru băștinaș".

Cei cu clești lungi sunt masculii, iar femelele sunt ușor de recunoscut, datorită icrelor pe care le poartă aproape tot timpul. A fost și concluzia trasă de pescarii din Deltă. Aceste delicatese au fost prinse în acest an.

Ciprian Safca, ghid și operator de turism: „Da, a început să se prindă. La capcanele de raci se prind. E ceva nou pentru Deltă și e un lucru benefic, pentru că poate avea și valoare economică. Le-am și gustat, le-am și fiert, le-am și mâncat și sunt cam la fel ca creveții de apă sărată".

Cercetătorii spun că specia provine din China, din fluviul Amur, de unde a fost adusă în Rusia centrală și apoi în Republica Moldova și Ucraina. Rămâne de văzut cât de ușor se va adapta climatului de la noi și în ce măsură ar putea afecta alte specii din Dunăre.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Produse retrase din două mari lanțuri de hipermarket. Ce probleme de sănătate pot provoca
Produse retrase din două mari lanțuri de hipermarket. Ce probleme de sănătate pot provoca

Loturi de creveţi prefierţi proveniţi din Franţa şi vândute în Carrefour şi Kaufland sunt retrase de la vânzare din cauza prezenţei unei bacterii

 

Ce gust are hrana viitorului. Oul făcut din plante sau somonul de laborator
Ce gust are hrana viitorului. Oul făcut din plante sau somonul de laborator

Hrana viitorului se prepară în laborator. Burgeri, creveţi, sushi ori celebrul Foie Gras sunt doar câteva exemple.

Istanbul Street Food Festival, la Oradea. Ce delicii turcești au fost la mare căutare
Istanbul Street Food Festival, la Oradea. Ce delicii turcești au fost la mare căutare

A fost un adevărat festin gastronomic, în weekendul care tocmai a trecut, la Oradea. Istanbul Street Food Festival și-a așezat tarabele cu bunătăți mediteraneene în parcul central al orașului, iar pofticioșii au profitat de trei zile de răsfăț.

China a anunţat că a descoperit noul coronavirus pe ambalaje cu creveţi importaţi din Ecuador
China a anunţat că a descoperit noul coronavirus pe ambalaje cu creveţi importaţi din Ecuador

China a anunţat vineri că a descoperit noul coronavirus pe ambalaje cu creveţi importaţi din Ecuador, un nou motiv de preocupare faţă de produsele congelate din import.

Ne plângem de sărăcie, dar importăm tot mai multe fructe mare. Cât costă un kg de homar
Ne plângem de sărăcie, dar importăm tot mai multe fructe mare. Cât costă un kg de homar

Într-o țară săracă există, paradoxal, o piață tot mai solidă pentru cei care își permit să se răsfețe cu homari pe grătar, crabi uriași, creveți și caracatițe de peste mări și țări.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă