Cadavrul unui copil a fost găsit în râul Mureș, în Ungaria. Poliţişti arădeni au fost trimişi la fața locului

raul mures, cautari barca

O echipă de poliţişti din Arad s-a deplasat, luni, în Ungaria, unde autorităţile au găsit în râul Mureş, în zona localităţii Mako, cadavrul unui copil, care ar putea fi una dintre victimele dispărute după răsturnarea unei bărci cu 12 oameni în zona Periam

"Urmare a schimbului de informaţii şi date cu Punctul de Contact Cenad, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, am fost sesizaţi că în ziua de 8 mai a.c., în jurul orelor 14:00, în râul Mureş, în zona localităţii Mako (Ungaria), a fost găsit trupul neînsufleţit al unei persoane minore, de sex masculin. Cadavrul a fost transportat la serviciul de medicină legală Szeged, urmând a se desfăşura activităţile specifice pentru identificarea acestuia", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, conform Agerpres.

O barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat, în seara zilei de 30 aprilie, în râul Mureş, în judeţul Timiş, un copil decedând şi patru persoane (doi bărbaţi şi doi copii) fiind date dispărute.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad informaseră în 1 mai că barca nu era înmatriculată, iar cel care o conducea, un bărbat de 33 de ani, nu avea permis şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, el fiind reţinut pentru 24 de ore pentru ucidere din culpă. În 2 mai, la expirarea măsurii reţinerii, bărbatul a fost eliberat.

''În seara zilei de 30 aprilie, în jurul orei 20:40, un bărbat de 33 de ani, din Semlac, s-a deplasat de pe malul stâng al râului Mureş (Periam Port, judeţul Timiş) spre malul drept (judeţul Arad), în extravilanul localităţii Semlac, cu o barcă din lemn. În ambarcaţiune, din extravilanul localităţii Semlac, s-au îmbarcat 11 persoane (5 majore şi 6 minore), pentru a ajunge în Periam Port. La aproximativ 2-3 metri de mal, ambarcaţiunea s-a scufundat'', preciza IPJ Arad.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În urma evenimentului a murit un copil de 3 ani, din Semlac. Cei doi bărbaţi daţi dispăruţi au fost găsiţi în apele râului după câteva zile de căutări, iar în continuare sunt căutaţi doi copii din Nădlac.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.

 

Inundaţii în România cauzate de ploile torențiale. Localitățile vizate de avertismentul de vreme rea
Inundaţii în România cauzate de ploile torențiale. Localitățile vizate de avertismentul de vreme rea

Mai multe gospodării din țară au fost afectate de inundaţii, ca urmare a ploilor torenţiale din timpul zilei.

 

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.