Bunătăți cu patalama. „Bun de Maramureș”, un proiect menit să îi ajute pe producătorii locali

×
Codul embed a fost copiat

Silvoiță de prune, aspreală de ardei iute, răstăuțe maramureșene, pastă de nuci și cârnați din carne de mangaliță sunt câteva dintre bunătățile tradiționale cu patalama, specifice Maramureșului.

Au fost licențiate si etichetate pentru ca oamenii să le găsească mai ușor pe rafturile magazinelor. Inițiativa Consiliului Județean, după schimburi de experiență în Anglia, Italia și Olanda, s-a concretizat în „Bun de Maramureș”, un proiect menit să îi ajute pe producătorii locali.

Într-un atelier din Maramureş, doi tineri pregătesc răstăuțe maramureșene. Un fel de tăiței de casă coloraţi cu legume proaspete.

Producător: „Producem mai multe tipuri de paste, de la paste la scoici. Lăsti simple doar cu ouă proaspete, lăsti cu varză roşie sau cu spanac”.

Anca şi Corneliu şi-au început afacerea acum șase ani, când a venit pe lume şi primul lor copil, căruia au vrut să-i ofere o alimentaţie mai sănătoasă.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Anca și Corneliu Vălean, producători de paste tradiţionale: „Am început să adăugăm din grădina proprie în paste legume de la ţară. Clienţii au fost curioşi pentru că le-au văzut colorate şi ne întreabă de multe ori cu ce le colorăm. Nu le colorăm, folosim legume proaspete.”

Oamenii locului prelucrează şi nuci, seminţe şi hribi.

Nicoleta Mureșan, producător: „Este infuzat în ulei presat la rece de floarea soarelui, decantat natural şi nefiltrat. Hribii sunt din pădurile maramureşene, culeşi şi uscaţi în mod natural”.

În localitatea Șomcuta Mare, o altă familie a reuşit să certifice o parte din produsele scoase la vânzare. Sosul de ardei iute şi silvoiţa de prune au acum garanţia „Bun de Maramureş”.

Sorin Buda, producător: „Poartă numele zonei, în alte zone se numeşte magiun, povirlă, picmez. E făcut în căldare, căldări de cupru cu fierbere îndelungată timp de 12 ore din prune Bistriţa”.

Şi bucatele tradiţionale din carne de mangaliță, pregătite fără conservanţi şi chimicale, sunt în topul produselor licenţiate.

Ioan Tătăran, producător: „Slănină afumată, cârnaţi, jumările sunt făcute după reţete vechi, moştenite de la străbunii noştri, iar ce am obţinut cu „Bun de Maramureş” e un certificat de bună purtare în plus”.

Pentru a primi eticheta „Bun de Maramureş”, producătorii trebuie să folosească materie primă autohtonă, iar 60% să provină din judeţ.

Vlad Pascu, preşedintele Asociaţiei „Bun de Maramureş”: „Încercam să promovăm mai mult marca şi etichetele, astfel încât clienţii să aibă încredere atunci când văd eticheta „Bun de Maramureş” într-un magazin”.

Marca „Bun de Maramureş” a fost înregistrată deja la OSIM, iar, în viitor, ar putea fi creat inclusiv un sistem electronic de etichetare cu cod QR.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un obicei străvechi, moștenit din moși-strămoși, a fost „reînviat” la Muzeul Satului din Baia Mare
Un obicei străvechi, moștenit din moși-strămoși, a fost „reînviat” la Muzeul Satului din Baia Mare

Un obicei străvechi, moștenit din moși-strămoși, a fost „reînviat” miercuri, pe dealurile de la Muzeul Satului din Baia Mare.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.