Familiile care stau într-o casă din Brașov, gata să se prăbușească, refuză să părăsească imobilul. "Mi-am luat răspunderea"

×
Codul embed a fost copiat

Incident grav în centrul Brașovului. Un zid al unei case vechi de secole, în care locuiesc cinci familii, s-a prăbușit în timpul unor lucrări de reparații făcute fără autorizație de construcție.

Nimeni nu a fost rănit, dar imobilul - monument istoric - trebuie consolidat de urgență. Primăria a încercat să evacueze locatarii, însă oamenii au refuzat.

Clădirea, care adăpostește acum 12 locuințe, se află in centrul Brașovului și a fost construită în jurul anului 1700. Apartamentele au aparținut statului, care le-a vândut chiriașilor. Unii le-au înstrăinat mai departe, iar un nou proprietar a început să-și amenajeze locuința, când zidul s-a prăbușit.

Lucia Chișăliță, locatară: "Cand am ieșit afară erau în fața ușii și în toată curtea numai bolovani, cărămizi, pe pervazul de la geam la fel praful de câțiva centimetri, moloz".

Locatar: "Proprietarul este din Iași, are un reprezentant care tot vine. Nici acum, când s-a întâmplat, nu a venit proprietarul, a venit reprezentantul. Au dărâmat și ziduri interioare și partea asta de zid, care se vede, exterior, nu e sprijinit de nimic".

Citește și
imobil brasov
Imobil din centrul istoric al Braşovului, evacuat după ce o parte din calcanul casei s-a prăbuşit | FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cristina Kreoștenau, Fundaţia Monumentelor Istorice Braşov: „Prima dată a dezafectat coșurile foarte rău, după care a început să dea jos șarpanta, aia însemnând că a dat jos și țigle și a început să taie și bârnele de lemn și a dispărut structura acoperișului”.

Lucia Chișăliță, locatar: „Când am ieșit afară erau în fața ușii și în toată curtea numai bolovani, cărămizi, pe pervazul de la geam la fel, praful de câțiva centimetri, moloz”.

Primăria a adus imediat la fața locului un expert, care a constatat că imobilul riscă să cadă cu totul și a recomandat evacuarea locatarilor. Doar cinci familii stau permanent acolo și un apartament este închiriat în regim hotelier. Oamenii au refuzat să se mute în spațiile puse la dispoziție de primărie.

Locatar: "Mi-am luat răspunderea. Declarație pe proprie raspundere că nu mă mut de aici."

Dragoș Oprea, arhitectul şef al municipiului Braşov: "E risc seismic unu, adica e pericol iminent de colapsare la cel mai mic cutremur".

Clădirea face parte dintr-o listă de imobile neîngrijite pentru care Primăria a propus supraimpozitarea proprietarilor. Hotărârea nu a fost însă aprobată în Consiliul Local.

Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov: „Am avut situații in care a fost sprijin financiar de zeci de mii de lei și situații în care a fost cateva sute de mii de lei finanțarea de la muncipalitate”.

Totuși, puțini se încumetă să renoveze o casă monument istoric. Pentru a obține avizul Direcției de Cultură este nevoie de o documentație amplă, care cuprinde, printre altele, o expertiză tehnică realizată numai de anumiți specialiști atestați, tema de proiectare, memoriu justificativ, mai multe referate de specialitate și studii istorice de arhitectură.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cinci familii din Brașov vor fi evacuate din propriile case după ce un zid s-a prăbușit în curte. Imobilul riscă să cadă
Cinci familii din Brașov vor fi evacuate din propriile case după ce un zid s-a prăbușit în curte. Imobilul riscă să cadă

Cinci familii din Brașov vor fi evacuate din locuințe, după ce un zid al casei în care stăteau s-a prăbușit în curtea interioară. Nimeni nu a fost rănit.

Imobil din centrul istoric al Braşovului, evacuat după ce o parte din calcanul casei s-a prăbuşit | FOTO
Imobil din centrul istoric al Braşovului, evacuat după ce o parte din calcanul casei s-a prăbuşit | FOTO

Mai multe persoane care locuiesc într-un imobil monument istoric situat în centrul municipiului Braşov, în zona istorică a oraşului, au fost evacuate, după ce o parte din calcanul clădirii s-a prăbuşit.

Locul în care se construiește cel mai mare tunel feroviar din România. Trenurile vor circula cu 160 km/h
Locul în care se construiește cel mai mare tunel feroviar din România. Trenurile vor circula cu 160 km/h

Au început săpăturile pentru cel mai mare tunel feroviar din România, aflat pe ruta Brașov - Sighișoara.

Amenda primită de un șofer prins cu 275 km pe oră în Braşov. „Am decis să-ţi oferim un permis de odihnă”. VIDEO
Amenda primită de un șofer prins cu 275 km pe oră în Braşov. „Am decis să-ţi oferim un permis de odihnă”. VIDEO

Polițiștii din Braşov au surprins cu aparaul radar un şofer care circula cu 275 km pe oră. Acesta a fost amendat şi a rămas fără permis de conducere pentru o perioadă de 120 de zile.

Multe pârtii de schi au fost închise, din cauza vremii calde. Unde se mai poate schia în România în condiții de primăvară
Multe pârtii de schi au fost închise, din cauza vremii calde. Unde se mai poate schia în România în condiții de primăvară

Pe măsură ce cresc temperaturile, zăpada de la munte dispare văzând cu ochii. În Brașov au fost închise deja 3 pârtii. Mai pot schia doar cei care se pricep foarte bine, dar numai în partea superioară a masivului Postăvaru.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.