Brancardierul şi infirmiera de la Spitalul din Bârlad care au fost filmați în timp ce bruscau un bătrân, concediați

spital bârlad
StirilePROTV

Conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad a desfăcut contractele de muncă ale brancardierului şi infirmierei care au fost filmaţi în timp ce bruschează un bătrân.

Cei doi au fost concediaţi pentru abateri disciplinare grave, în baza propunerii Comisiei de Disciplină care a analizat comportamentul faţă de pacient.

Ancheta internă demarată la nivelul Spitalului din Bârlad, după ce un brancardier şi o infirmieră au fost filmaţi în timp ce bruschează un bătrân ajuns în Urgenţă şi care nu se poate ţine pe picioare, folosind un limbaj inadeadecvat, a dus la concedierea celor doi.

Întrucât astfel de comportamente nu sunt tolerate de conducerea instituţiei, în urma cercetării disciplinare a celor doi salariaţi, Comisia de Disciplină a propus managerului unităţii sancţionarea cu desfacerea contractelor individuale de muncă a celor doi angajaţi, pentru grave abateri disciplinare. În acest context managerul instituţiei a dispus încetarea raporturilor de muncă, începând cu data comunicării deciziilor, respectiv 20.02.2024”, se arată într-un comunicat al Spitalului Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad.

Ancheta internă a fost deschisă după ce, la finalul lunii trecute, în spaţiul public au apărut simagini în care e vede cum două cadre medicale târăsc un bătrân care nu se poate ţine pe picioare şi pe care încearcă că îl aşeze pe un pat.

Citește și
incendiu
Incendiu puternic la o clădire din Bârlad, unde stau oameni ai străzii
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cei doi par să îşi iasă din fire în momentul în care bătrânul pare a se îndrepta, aproape în genunchi, către un alt pat decât cel în care voiau ei să îl aşeze.

E, atâta circ! Hai, odată, sus!”, spune femeia.

Iar bărbatul angajat al spitalului, aparent nemulţumit că trebuie să depună efort, adaugă: „Ei, băga-mi-aş picioarele! Sunteţi...!”.

Cei doi lucrau ca infirmieră, respectiv brancardier în cadrul Compartimentului de Primire Urgenţe al Spitalului Municipal Bârlad.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cei doi angajați ai Spitalului Municipal din Bârlad, filmați când umileau un bătrân de 73 de ani, au fost concediați
Cei doi angajați ai Spitalului Municipal din Bârlad, filmați când umileau un bătrân de 73 de ani, au fost concediați

Doi angajați ai Spitalului din Bârlad, o infirmieră și un brancardier, au fost dați afară din serviciu, după ce au fost filmați în timp ce bruscau și umileau un pacient de 73 de ani.

Incendiu puternic la o clădire din Bârlad, unde stau oameni ai străzii
Incendiu puternic la o clădire din Bârlad, unde stau oameni ai străzii

Locatarii unui bloc din Bârlad au trecut marți prin momente de panică, după ce o clădire în care erau boxe și magazii a luat foc.

 

Reacția spitalului din Bârlad după ce un pacient de 73 de ani a fost bruscat de o infirmieră și un brancardier
Reacția spitalului din Bârlad după ce un pacient de 73 de ani a fost bruscat de o infirmieră și un brancardier

Imagini revoltătoare, filmate în spitalul de urgență din Bârlad. Un bărbat de 73 de ani, care nu se putea ține pe picioare din cauza durerilor, a fost bruscat și batjocorit de o infirmieră și un brancardier.

Un brancardier și o infirmieră de la Spitalul Bârlad, filmați în timp ce bruschează un bătrân. „Ei, băga-mi-aș picioarele!”
Un brancardier și o infirmieră de la Spitalul Bârlad, filmați în timp ce bruschează un bătrân. „Ei, băga-mi-aș picioarele!”

Conducerea Spitalului Municipal Bârlad anunţă că a dispus deschiderea unei anchete interne după ce doi angajaţi au fost filmaţi în timp ce bruschează şi îi vorbesc urât unui bătrân care a ajuns în urgenţă şi care nu se putea ţine pe picioare.

Copii din Bârlad au creat o locuință cu iluminare inteligentă și senzor de detectare al gazelor care avertizează locuitorii
Copii din Bârlad au creat o locuință cu iluminare inteligentă și senzor de detectare al gazelor care avertizează locuitorii

Câțiva copii din Bârlad, județul Vaslui, au creat o casă inteligentă cu un sistem sustenabil de iluminare a locuințelor, o invenție pe care au prezentat-o chiar ei la iLikeIT.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.