Bogdan Olteanu, eliberat din închisoare, după o decizie definitivă a Curţii de Apel Bucureşti

Bogdan Olteanu
Agerpres

Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al BNR, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare în dosarul numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Administraţiei Deltei Dunării, va fi eliberat din penitenciar.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă. Instanţa a respins contestaţia DNA la decizia de fond pronunţată în acest sens e către Tribunalul Bucureşti.

”Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii de şedinţă din data de 08.07.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul penal nr. 15635/3/2022/a1”, este decizia instanţei.

Tribunalul Bucureşti a admis pe fond eliberarea lui Bogdan Olteanu din penitenciar.

Fostul lider liberal Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al BNR, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, în octombrie 2020, în dosarul numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Administraţiei Deltei Dunării.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un șofer din Bacău a fost prins de două ori conducând beat și cu permisul suspendat, în doar câteva zile. Ce alcoolemie avea
Un șofer din Bacău a fost prins de două ori conducând beat și cu permisul suspendat, în doar câteva zile. Ce alcoolemie avea

Un bărbat în vârstă de 37 ani a fost arestat preventiv după ce în decurs de câteva zile a fost prins de două ori conducând beat şi cu permisul suspendat un autoturism, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

Un camion care transporta gunoi menajer s-a răsturnat lângă gardul unei locuințe din Botoșani. FOTO
Un camion care transporta gunoi menajer s-a răsturnat lângă gardul unei locuințe din Botoșani. FOTO

Un camion care transporta gunoi s-a răsturnat, miercuri, pe o stradă din municipiul Dorohoi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Un bărbat din Constanța a vrut să-și dea foc în parcarea unui mall din Constanța. A fost dus la spitalul de psihiatrie
Un bărbat din Constanța a vrut să-și dea foc în parcarea unui mall din Constanța. A fost dus la spitalul de psihiatrie

Un bărbat, de 34 de ani, care miercuri s-a stropit cu benzină, în parcarea unui centru comercial din municipiul Constanţa, şi a ameninţat că îşi dă foc, a fost imobilizat de poliţişti şi dus la spitalul de psihiatrie.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.