Birchall: E inacceptabil modul în care s-a acţionat la domiciliul familiei Melencu

Ana Birchall
Agerpres

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall a declarat că a avut mai multe discuţii cu procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, în care şi-a exprimat nemulţumirea față de mai multe aspecte, printre care şi modul în care s-a acţionat vineri la casa familiei Melencu.

Birchall a afirmat miercuri că este inacceptabil modul în care s-a acționat la domiciliul familiei Melencu, relatează Agerpres.

„Am avut o discuţie telefonică şi vineri şi am reluat şi ieri ceea ce i-am spus: că eu nu consider deloc acceptabil modul în care s-a acţionat, vineri, la domiciliul familiei Melencu. Mie mi se pare de neacceptat un asemenea mod de acţiune”, a declarat Birchall.

„Să ştiţi că e important să respectăm legea şi asta i-am solicitat şi domnului Bănilă. Respectăm legea, dar trebuie să avem respect şi faţă de suferinţă, faţă de tragedie şi nu ne costă nimic să fim oameni", a spus Birchall, la Ministerul Justiţiei.

Ea a precizat că şi-a exprimat nemulţumirea şi faţă de solicitările făcute cu privire la măsurile pentru combaterea criminalităţii.

Citește și
Incidente la casa Luizei Melencu
Mama Luizei Melencu a depus o plângere penală la Parchet: „Am fost umiliți”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Confirm că mi-am exprimat nemulţumirea faţă de câteva aspecte. În primul rând că de mai mult de două luni de zile am solicitat măsuri ferme pentru combaterea criminalităţii şi a formelor asociate - fie că vorbim de trafic de persoane, exploatarea minorilor, criminalitate informatică şi asemenea infracţiuni. Am solicitat măsuri ferme, inclusiv pentru a combate aceste clanuri pe care mass-media le aduce în atenţia opiniei publice”, a mai spus ministrul Justiţiei.

O echipă de poliţişti şi jandarmi a încercat vinerea trecută să pună în executare un mandat de aducere a Monicăi Melencu la sediul DIICOT Craiova, însă femeia a refuzat şi atât acesteia, cât şi tatălui ei li s-a făcut rău, un echipaj de la Ambulanţă acordându-le asistenţă medicală.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Birchall: Violul, răpirea sau traficul de persoane ar trebui să fie imprescriptibile
Birchall: Violul, răpirea sau traficul de persoane ar trebui să fie imprescriptibile

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a afirmat miercuri că pentru infracţiuni precum violul, răpirea sau traficul de persoane nu ar trebui să opereze prescripţia.

Mama Luizei Melencu a depus o plângere penală la Parchet: „Am fost umiliți”
Mama Luizei Melencu a depus o plângere penală la Parchet: „Am fost umiliți”

Monica Georgeta Melencu a spus că a fost "forţată" şi "umilită" de un comisar de poliţie atunci când i s-au prelevat probe biologice în vederea unei noi expertize ADN.

Mama Luizei Melencu, la INC pentru prelevarea de probe biologice
Mama Luizei Melencu, la INC pentru prelevarea de probe biologice

Monica Georgeta Melencu, mama Luizei, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie la Caracal, a ajuns, luni, la sediul Institutului Naţional de Criminalistică pentru a i se preleva probe biologice în vederea unei noi expertize ADN.

Mama și bunicul Luizei Melencu, duși la spital după intervenția jandarmilor
Mama și bunicul Luizei Melencu, duși la spital după intervenția jandarmilor

Mai mulţi jandarmi şi poliţişti s-au prezentat, vineri după-amiază, în localitatea Dioşti, la locuinţa familiei Melencu, pentru a o duce pe mama Luizei la DIICOT, în baza unui mandat emis de Tribunalul București.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.